marți, 11 decembrie 2012

Der Spiegel si Faz

Nu cred ca aceste articole din Der Spiegel si Faz, care masoara cu compasul german rezultatul alegerilor, vor avea ecou altundeva decat in constiinta celor care deja sunt foarte ingrozit de victoria zdrobitoare a plagiatorilor, care, vorba lui Ponta sunt cei mai votati fii ai patriei.
Ele inseamna insa enorm pentru noi, cei care deja suntem foarte ingroziti de un Parlament, un Senat si un Guvern in care nu vedem pe nimeni care ar putea sa ne reprezinte.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/der-spiegel-victoria-lui-ponta-dezastruoasa-pentru-democratie-1015476.html

duminică, 9 decembrie 2012

Mi-a zis mie mama Omida

Ca in curand, dupa ce trece iarna probabil, ura fata de USL va fi mai mare decat ura fata de PDL si Traian Basescu.

vineri, 7 decembrie 2012

Brancusi

Brancusi a plecat pe jos la Paris. Se stie. A parasit tara in care s-a nascut, pentru ca in capitala Frantei isi vedea el viata. Acolo a trait si a creat. Si tot acolo a devenit un nume. A spus mereu ca este roman, nascut in Romania. Cand a murit, a fost ingropat in pamant francez. Nu a lasat niciun testament prin care sa ceara ca osemintele lui sa fie aduse si ingropate in pamant romanesc. Nu a avut nostalgii de genul acesta. Ubi bene, ibi patria...
De ce se chinuie guvernul Ponta sa il dezgroape si sa il ingroape din nou, cu mandrie nationala, in Romania?
Nu mai bine investeste in tineri artisti? Poate printre ei se afla un al doilea Brancusi si poate exista sansa ca acesta sa ramana in tara...
Halucinante povestile cu exhumarea lui Brancusi...nici in pamant nu poti sa te odihnesti linistit, ca vin politrucii sa te dezgroape si sa se laude cu oasele tale pe care le transforma in bun national...
Repet, daca Brancusi ar fi vrut in Romania, ar fi lasat scris in testament.

marți, 4 decembrie 2012

Si eu am inima grea, grea, grea...


...si stiti de cand? De cand a castigat Hollande...

''Îmi pare rău că angajații din firmele private mun­cesc câte 12 ore pe zi pentru a ține în spa­te funcționari care muncesc 2 ore pe zi. Că firmele sunt obligate să-și plătească da­toriile către stat în 30 de zile, iar statul își poa­te plăti datoriile către firme și în peste 600 de zile.''

Restul- AICI, in Revista 22.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Imnul

De cand USL tot ciunteste imnul, ca sa nu apara acolo, tantos, un nume de Traian, m-am tot gandit ca ar trebui sa scriu aici, in blogul frustrarilor mele, ca mai bine da Guvernul o ordonanta de urgenta si schimba imnul. Pune din nou Trei culori sau baga ei ceva din Balade vesele si triste, sau aleg ei ce le place lor, ca sa poata fi cantat cap-coada la o adica.
Dar, pe de alta parte, e bine ca imnul sa ramana asa, caci iti dai seama cat de infantili sunt si banuiesti ca iar au avut sedinta de guvern in care sa se decida daca sa lase numele imparatului in imn sau nu.
Dar totusi sunt foarte curioasa: anul viitor, cine oare va fi huiduit de Ziua Nationala?

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

iar demagogie

Fondurile de la UE sunt combustibilul nostru pentru urmatorii ani. Altii nu avem. Inteleg acest lucru. Toti vor ca aceste fonduri sa creasca. Sa creasca, nu zic nu. Dar cresterea lor trebuie vazuta ca ceva secundar.
Absortia lor, aplicarea unor mecanisme eficiente pentru ca aceste fonduri, prin programe, sa ajunga la oameni, acesta este principala problema.
2 miliarde din 20 de miliarde puse la dispozitie este foarte putin. 10% este insignifiant la cata foame, la cate probleme, la cata saracie exista in Romania.
Dar aici intervine Guvernului: ce face el pentru a creste aceasta absortie? Nimic. Tipa ca vrea mai multi bani, dar nu are mecanismul prin care sa ii si bage in traista.
Aiuritor. Ar rebui ca UE sa nu ne dea niciun ban pana cand Guvernul nu prezinta mecanismul prin care poate sa ii absoarba.

luni, 19 noiembrie 2012

IN AFARA

Cu adevarat, frustrarea mea cea mai mare aceasta este: ca incet, dar sigur, alunecam in afara Europei. Prin revenirea lui TB la Cotroceni(sa fie clar: o revenire mai mult simbolica, datorata presiunilor internationale) ni s-a mai acordat o perioada de gratie, dar mai mult pentru a ne obisnui cu ideea. Sau pentru a avea mai mult timp sa impachetam.
Ca la Piticot, in decembrie 2012 vom ajunge din nou in  ca in decembrie1989, dar fara nici o urma de simpatie din capitalul enorm pe care il aveam atunci.
Da. convingerea mea aceasta este: ca Romania poate fi salvata doar daca participa activ, cu bune si cu rele, la un destin european comun.

miercuri, 24 octombrie 2012

taci din gura!

Urat mai procedeaza Daciana Sarbu cand e prinsa ca greseste! Urat! Un avion Tarom a fost tinut la sol vreme de 45 de minute pentru ca ea nu a ajuns la timp la aeroport. Evident, sotul a sunat la Tarom sa amane decolarea. Fiind prim-ministrul Romaniei, i-a si reusit miscarea. Numai ca unii dintre cei care platisera biletul si nu au fost bucurosi cu aceasta aroganta, pe buna dreptate, s-au razbunat pe distinsa familie si au trimis povestea la Evenimentul zilei. Via Mircea Marian, cred ca la el am citit prima oara stirea.
Sincer, daca eram eu in avion, procedam la fel. Ma laud ca si eu sunt prietena cu Mircea Marian pe Facebook. Si cu Tapalaga. Si cu Sebastian Lazaroiu. De pe mobil le-as fi trimis povestea, la prima ora, plina de nervi. As fi facut si eu un scandal monstru.
Daca Daciana a procedat gresit, iar povestea nu mai poate fi ingropata, ma asteptam totusi sa si-o asume si sa taca. Si sa se gandeasca la faptul ca altadata nu ar trebui sa mai faca arogante de genul acesta, ca nu toata lumea e simpatizanta pesede si inghite asa ceva.
In schimb, Daciana aduce justificari e genul ca ... si Elena Basescu ocupa trei locuri in avion. Adica aduce un nume la fel de greu in discutie, cu o poveste la fel de tare, tocmai pentru ca lumea sa vada subiectul Baseasca si sa uite de aroganta ei.
Propaganda comunista de doi lei.
Sa iti fie rusine, Daciana Sarbu -Ponta!

Intrucat acum cateva minute a aparut si un act oficial, conform caruia, o data la 4 saptamani avionul in cauza decoleaza cu 45 de minute mai tarziu decat orarul afisat pe, eu am ales totusi sa nu sterg textul de mai sus.
Acesta ramane, laolalta cu intrebarea. Ok, aveai dreptate, dar pentru a demonstra, era suficient sa trimiti pe mail la Ev zilei programul modificat al Tarom. De ce trebuie sa spui repede mvaaai dar si Baseasca face nu stiu ce pe la Tarom? De ce trebuie sa te compari cu ea? Ti se pare ca noi nu stim ca Eba e de obicei, ridicola?
Sigur, dupa acest scandal austriacul Heinrich Vystoupil a refuzat functia de director executiv al Tarom. Evident nu cred ca acesta ar fi putut fi singurul motiv, dar-coincidenta sau nu, cele doua intamplari s-au suprapus. Nu cred ca Tarom poate avea manager privat.

marți, 16 octombrie 2012

Eu nu vad care e problema cu Becali

Becali e deja europarlamentar. Pentru cine nu isi aminteste, omul este in Parlamentul Europei. La fel cum acolo mai gasim si Monica Macovei, Traian Ungureanu sau Cristian Preda. Ne place, nu ne place, Gigi Becali ne reprezinta deja, alaturi de acestia, in Uniune.
Are bani si stie sa isi cumpere functiile.
Daca l-a adoptat PNL sau daca l-ar fi adoptat PDL ar fi fost aceeasi chestiune. Omul deja e politician, este pe orbita, stie ce sa faca pentru a-si cumpara postul pe care si-l doreste.
Sa imi spuna mie cine crede ca dl Catalin Voicu este mai bun decat Becali. Si sa imi spuna si de ce, evident.
Pana una alta, despre asta este vorba in politica: despre bani.
Becali nu e nici cel mai rau, nici cel mai bun. E doar unul dintre cei mai colorati.


vineri, 5 octombrie 2012

Ciocoii vechi si noi

Corina sta in fata camerelor tv si plange de salta camasa de pe ea. Mvaaaiii...Sa nu imi spuneti cat de cool este ea si cat de cool este sa castigi cu Loteria Vizelor si sa pleci in America, taramul tuturor posibilitatilor.
Aceasta actiune mi se pare culmea ipocriziei.
De ce pleaca draga de Corina tocmai acum, cand al Romaniei cel mai cinstit guvern ever a ajuns la putere? Cand ciocoii vechi au fost inlocuiti de ciocoii noi? Din care faci si tu parte, esti chiar o vedeta TV. De ce se plange ca fata ei nu are posibilitati/viitor decent in Romania? A fost pe baricade, a luptat zi si noapte sa demaste PDL-ul, sa il alunge pe dictator, sa vina guvernul Ponta. A luat bani buni pentru asta. Ei bine, draga Corina, esti o invingatoare. PDL aproape ca nu mai exista, Dreapta e o adunatura  ciudata si fara sanse reale acum pe 6 decembrie, iar PPDD nu este decat culmea USL-ului. De ce nu esti fericita? De ce nu culegi laurii luptei tale neintrerupte din ultimii cinci ani?
Esti in echipa castigatoare.
De ce pleci?
De ce crezi ca nu ai nicio sansa cand ai luptat si sustinut cel mai cinstit guvern al Romaniei?
Ai luptat sa ne salvezi de PDL si ai reusit. Ai vrut sa ne convingi seara de seara ca tu stii ca lucrurile vor fi bune si frumoase daca vine Ponta calare pe calul mare si viteaz si curat numit USL. Pe multi i-ai convins. Multi s-au uitat in gura ta.
Si acum, iti iei banii castigati pe vremea cand voiai sa ne scapi de PDL si pleci. Pleci ca nu iti convine PSD. Ei bine, trebuie sa te bucuri, si tu ai un mare aport aici. Venirea PSD ti se datoreaza intr-o mare masura.
Pai e bine, mai Corina? Pai nu iti este rusine, mai Corina?
Pe cei pe care i-ai convins ca merita sa voteze PSD cui ii lasi?
Care e mesajul tau pentru amaratii astia care ti-au sorbit cuvintele seara de seara?


duminică, 30 septembrie 2012

As proceda la fel

Poate ca ma veti crede putin "natzi", dar as proceda la fel ca francezii care i-au alungat pe tiganii aflati intr-o tabara ilegala langa frumoasa lor localitate-detalii AICI
Inteleg faptul ca si tiganii au drepturi.
Dar si eu am. Spre deosebire de ei, care isi ridica un cort langa o localitate si stau acolo, eu dau statului impozit pe salariu, pe imobilul pe care il detin, pe masina pe care o am in garaj. Platesc luna de luna  gaze, apa, gunoi, curent. Chiar si asa-numitele "pierderi" pe teava de apa le platesc...
Ei nu platesc nimic.
Din aceste motive, enumerate extrem de simplist mai sus,si nu pe cel de disriminare,  cred ca am mai multe drepturi ca ei. Inclusiv pe acela de a-i alunga daca isi seaza cortul langa casa/localitatea mea.

duminică, 23 septembrie 2012

Cum sa castigi la ICR

Mediafax: "Poeta Doina Uricariu a fost numită, miercuri, în funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) de la New York, înlocuind-o astfel pe Corina Şuteu, care şi-a prezentat demisia săptămâna trecută, după şase ani la conducerea filialei newyorkeze a instituţiei.''

Atat de tare si ascutit a tipat Doina Uricariu in ultimele luni pe facebook, in presa scrisa/tiparita, la toate emisiunile unde a fost invitata, ca Traian Basescu e un tiran sangeros care se hraneste cu sangele pensionarilor, ca Romania e colonie si sclava in UE, ca numai si numai USL si Victor Ponta pot salva tara de la dezastru, incat iata ca a primit si rasplata: postul de director ICR New York. Numire politica, pe filiera Andrei Marga.
Chiar ma intrebam de ce tipa poeta aceasta atat de tare, la modul urat si dizgratios chiar.  Din interes evident, doar a primit, acum, la batranete, postul vietii ei.

miercuri, 12 septembrie 2012

Visez ca scriu...

Azi noapte visam ca scriam un articol despre Marga si ICR pe "Lumea Vorbeste". Este pentru prima oara cand visez ca scriu articole si tin minte, aproape cuvant cu cuvant tot ce aveam de comunicat. Iata asadar ce scriam eu in vis(aproximativ, desigur)

Numirea controversata a lui Marga la ICR, faptul ca nu a fost audiat de comisii si situatia ciudata in care nici macar nu era in tara cand a fost uns, a creat o revolta printre intelectuali. Din puncul meu de vedere, Magda este obtuz, se inchina trecutului, nu are viziune moderna. Numirea lui Patapievici a fost una politica, sprijinita de PDL, partid aflat atunci la putere. Numirea lui Marga este iarasi una politica, sprijinita de USL, alianta aflata la putere in acest moment. Si asemanarile se opresc aici.
PDL a ales in fruntea ICR un intelectual fin, un promotor al culturii romanesti, un om valoros si cu viziune.
PSD a ales un om de partid, ca un fel de recompensa pentru faptul ca a trebuit inlaturat de urgenta de la conducerea MAI, ca urmare a situatiei imposibile pe care a creat-o, impins de la spate, desigur, in UE, in vara aceasta teribila pe care iata ca am reusit, cu chiu cu vai, sa o traversam.
Puteau alege un alt nume, sunt sigura ca sunt multi oameni care ar fi meritat. In acest post eu l-as fi vazut pe Cornel Nistorescu. M-as bucura daca Nistorescu ar renunta la talk-show-urile politice si ar reveni la cultura, dragostea lui dintai.

***
Nu imi dau seama de ce numele lui Nistorescu a fost primul care mi-a venit in vis, in minte...

luni, 10 septembrie 2012

Cat de departe ati mers?

Sa fii acuzat de prietenii tai (din viata reala, de pe faecbook si de aiurea) ca nu ai votat, sa te stearga din lista de prieteni si sa se desparta de tine.
Sa ii acuzi pe prietenii tai (din viata reala, de pe facebook si de aiurea)ca au votat, sa ii stergi din lista de prieteni si sa te desparti de ei.
Nu mi s-a intamplat(sau poate nu am aflat pana acum), dar cunosc multe cazuri concrete.
Aceasta mi se pare cea mai mare monstruozitate.

luni, 3 septembrie 2012

Sa ii spuna cineva

Sa-i spuna cineva lui Ponta ca suspendarea s-a incheiat si ca acum nu mai e nimeni in niciun fel de campanie.
Ce rost mai are, acum, la spartul targului, sa tuni si sa fulgeri iarasi impotriva lui Merkel, a lui Redding, sa te legi de ziaristii de la FAZ? Nu are rost sa te indepartezi si mai tare de UE, apoi sa spui ca ai nevoie de fonduri nerambursabile si de Schengen. Inteleg ca e suparat, dar in acest moment, cred ca Ponta trebuie ajutat sa nu se compromita si mai rau, ca europenii sa uite cat mai repede lunga vara torida a derapajelor.

joi, 23 august 2012

DA sau NU?

7,4 milioane au votat DA pentru demitere, 1 milion NU, iar 10 milioane n-au dat curs chemarii USL de realizare a cvorumului.

In realitate, cei 7,4 care au votat DA nu sunt nici ei 7,4 milioane deoarece sunt foarte multe cazuri dovedite de frauda si vot multiplu(mentionez in sprijinul acestei afirmatii si acele localitati unde procentul de vot este de peste 950%, o aberatie 2012), dar nici cei 10 milioane nu au stat acasa pentru ca au vrut sa il sprijune pe Basescu prin boicot. Dar ar fi putut iesi la vot daca ar fi considerat ca Traian Basescu este tiranul care suge sangele poporului. Nu au facut-o, deci revolta lor nu a fost apocaliptica, ci mai degraba au ajutat boicotului.

 De ce am stat eu acasa? Pentru ca USL nu m-a convins deloc de bunele si frumoasele intentii cu care au venit la guvernare. Pentru ca au fost mult prea lacomi. Au vrut totul mult prea repede. Pentru Usl, eu, Adela Sirghie sunt un om mort. Un uomo finito. De fapt, legea imi da dreptul sa nu votez, nu am facut nimic ilegal. Pot sa nu particip daca nu vreau. Pe mine nu m-a tinut nimeni acasa. Nu mi-a dat nimeni sms sa nu merg la vot. In schimb, in ziua votului, am primit nenumarate sms-uri, atat eu cat si sotul meu, prin care eram indemnata pompieristic, sa merg la vot. Mi-au cazut greu acele sms-uri, deoarece la final de luna, eu sunt cea care plateste factura mobilului. Telefonul si cartela sunt proprietatea mea. Nu am nimic impotriva afiselor stradale, a publicitatii politice. 

Ei bine, pentru ca nu am votat, USL-ul mi-a spus ca sunt un om mort. O sansa ca sa ma castige de partea lor ar fi fost sa imi demonstreze altfel ca am gresit stand acasa. In acest moment insa, USL nici macar nu guverneaza. Adica nici macar nu isi face treaba. In loc sa se ocupe de agricultura, de exemplu, unde situatia e dramatica de-a dreptul si pe de-a-ntregul, a lasat tara rapusa de seceta ca sa se poata certa, parte-n parte cu Barosso, Merkel, cu Redding, cu americanii. 

Pesemne ca eu voi conta din nou, in toamna, la parlamentare, cand voi primi din nou sms-uri. Ma vor invia din morti...

miercuri, 22 august 2012

Hanibal-Eugen Jebeleanu

seara poetica pe blogul meu plin de frustrari:


Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
si elefantii
si labele lor sfarâmând vertebrele
acestor Alpi albiti de spaima.

Calca, de- abia sa se auda, peste stânci
si s’auzea în luna, si
nimeni nu mai vazuse trâmbitele
de piatra ondulanda ale acestor fiare.

Si n’au învins.
 



NU citi daca esti sensibil:)

Nu e mesaj politic, acum am alte frustrari.

miercuri, 15 august 2012

De-a dreptul rusinos

In aceasta seara de Sfanta Marie Mare, cei mai importanti oameni din stat-in acest moment, presedintele Crin Antonescu si prim-ministrul Ponta, se stropsesc, ambii, de numa-numa, la Traian Basescu, sa le spuna procurorilor sa nu mai ancheteze/streseze/intimideze oamenii care au fost depistati ca au votat multiplu.
Este jalnic sa vezi, ca cel pe care il numesc ambii, "un simplu cetatean", "omul din garaj" sau ceva gen "somerul in maioul albastru" il acuza doi masuli Alfa, maturi, insurati, politicieni de anvergura, care au schimbat Avocatul Poporului, presedintele Senatului, un prim ministru si un presedinte, nu pot sa se mobilizeze si sa rezolva ei insisi treaba asta.
Dragilor, presedinte interimar si prim-ministru, ati vrut sa fiti exact ceea ce sunteti. Ce ar fi sa va descurcati cu treburile tarii? Ce credeati ca scrie in job description la "prim-ministru" si "presedinte"? Ce-l tot apelati pe Basescu sa va rezolve voua problemele? De ce nu puteti voi face chestii prin care sa ne demonstrati ca sunteti cat de cat competenti si ati meritat 7,4 milioane de voturi? Nu vi se pare rusinos? Iar va plangeti ca va intimideaza omul din garaj? Pai daca el poate de acolo din mahalaua aia a lui, din garajul acela de unde tine conferintele de presa sa rezolve probleme si voi nu puteti, dupa atatea luni in care ati facut tot ce ati vrut, nu inseamna ca apeland mereu la el ii recunosteti meritele?
Nu va convin sutele de dosare cu nereguli ale procurorilor? Trebuia sa pregatiti mai bine suspendarea si referendumului. Nu e vina lui Basescu ca voi nu l-ati suspendat cu trebuia...
Si de ce sa nu ii sustinem pe procurori daca verifica listele si votantii cu nereguli? Voi ati vrut sa ne renumarati pe toti si vi s-a parut legitim.
Va rog sa va descurcati si singuri, presedinte si premier!


joi, 9 august 2012

Curtea Constitutionala

Videanu spune pe B1 ca sunt localitati unde procentul de votanti a fost peste 900%. Sper sa si poata demonstra acest lucru.
Iar Curtea Constitutionala este la fel de corupta precum celelalte institutii din tara, la fel de onorabile.
La cate marsavii au facut si la cate mai planuiesc, ar trebui dati afara si umiliti in public, in piata centrala, in pielea goala.

sâmbătă, 4 august 2012

Cooperativa "munca in zadar"

Intr-o tara ca Romania, cu aprox 22 de milioane de locuitori, nu se poate face un mini-recensamant in luna august. Alti bani, alta distractie, alt rezultat dezastruos. PUNCT. 
(Asteptam cu nerabdare sa bifam cu avant pionieresc si urmatoarea aberatie de pe lista celui mai cinstit si destoinic guvern al Romaniei, Guvernul Ponta)

joi, 2 august 2012

O tara si doi presedinti

...si noi, populatia care aluneca pe tobogan, rapid, direct in Iad: divizati, cu un curs leu-euro care incepe sa te sperie si fara perspective europene.
plan B

miercuri, 1 august 2012

Am obosit

Stiind ca nu am mers la vot, multe voci tin sa imi spuna cat de obosit si de terminat pare sa iasa Basescu din  povestea cumplita a referendumului. Si eu le-am spus tuturor ca asa este, ca i se citeste epuizarea pe chip. Ca e normal sa fie asa, dupa o batalie de asemenea anvergura. Chiar si noi, cetateni de ambele tabere, care am stat pe margine si am urmarit stirile, tot lipsiti de vlaga suntem la data de 1 august. Luptele epuizeaza.
Asteptam invalidarea referendumului. Basescu iese obosit si sifonat, nici pe de parte victorios, dar nici infrant. A mai castigat timp. Dar macar a iesit viu. Pe de alta parte, dupa invalidarea referendumului, Ponta si Antonescu vor iesi morti din punct de vedere politic.

marți, 31 iulie 2012

E timpul ca Guvernul sa mai si guverneze

Eu la vot nu m-am dus, exact cum am anuntat pe blog. Nimeni nu a castigat, toti au pierdut. Timp, bani,   nervi. Cel mai mult am pierdut noi, cetatenii de rand, care ne-am mai "stricat", pe ici pe colo, cu parintii, cu verisorii, cu prietenii, cu gruparile de pe Facebook, noi, cetatenii, care vom primi nota de plata la o masa la care nu am stat: peste 22 de milioane de euro, pretul referendumului. Bani aruncati pe fereastra, pentru ca USL sa vada daca pot sa scoata la vot 80% din populatia Romaniei. Nu au putut. Nu au scos nici pentru cvorumul necesar, 50%+1.
Asadar, sa inghita broasca raioasa, sa invalideze, iar Guvernul sa isi faca treaba lui de guvern. Sa guverneze, ca de ani si ani plang si se bat cu pumnii in piept ca acesta este visul lor si rolul lor, sa scoata tara la liman.
Cand se va ocupa Guvernul de guvernare, cand?



sâmbătă, 28 iulie 2012

Viitor de aur tara noastra are

Urmaresc, de mai bine de o luna, cu sporit interes, toate articolele despre actuala criza politica postate in marile cotidiane straine. Intre acestea, FAZ-Frankfurter Allgemeine Zeitung- ocupa un loc important. Puteti citi AICI traducerea in romana de pe Hotnews, a ultimului articol postat de acestia. Dupa ce l-am citit, mi-am dat seama ca daca doar jumatate din cele scrise acolo sunt adevarate, si am multe motive sa cred ca FAZ nu se ocupa de fumigene, lucru pe care presa romana pare sa il stapaneasca perfect, situatia Romaniei nu numai ca ingrijoreaza, ci sperie de-a dreptul. Cat de nasol iese Ponta din aceasta "treaba", cat de departe e Crin de spiritul liberal, unde se muta si ce face Basescu daca se valideaza referendumul, pe mine nu ma intereseaza. Chiar le pot trece la rubrica de cancan, langa problemele pe care le are Sanziana Buruiana cand i se rupe o unghie lunga si roz cand vrea sa se penseze.. Faptul ca noi, ca tara, primim o bila neagra drept in frunte, ca viitorul nostru pare mlastinos, ca vom fi lasati sa bajbaim la infinit in aceasta periferie a Europei, ca avertismentele primite sunt dure si in malaxorul referendumului, prea putini sunt dispusi sa le bage in seama, sunt lucruri care pe mine ma inspaimanta.

Nu ma vad/pozitionez ca fiind patimasa in politichie. Daca stai de vorba cu mine, eu nu incerc sa te fac sa nu ii mai simpatizezi pe cei de la USL, votul e al tau si iti apartine. Nu imi plac extremele, nici de o parte, nici de alta. Mi se pare ridicol sa ii lauzi pe cei de la PDL. Nu imi place nici pasta moale, parsiv impaciuitoare gen"adevarul e undeva la mijloc". Adevarul absolut nu exista in viata reala, precum nici mijlocul absolut nu exista. Nu ma duc la vot. Nu imi place apelul strident si proletar al colonelului Mircea Dogaru, nu pot sa raspund la chemarile de acest gen. Nu imi place Ponta, nu imi place Crin Antonescu. Nu imi place Basescu. Dar alte optiuni nu am. Si atunci am socotit ca mai bine ramane Basescu. Poate nu voi mai merge niciodata la vot. Nu cred ca cei care se duc la vot sunt "prosti" sau neaparat indobitociti de Antene, sunt si oameni care chiar spera luminos ca lumea va fi mai buna- mai curata- mai frumoasa daca pleaca diktatorul Basescu. Nu cred ca problema e la Ponta sau la Antonescu sau la Basescu. Problema e la noi. Ei sunt asa cum sunt pentru ca ii lasam noi sa fie. Ii scuzam pe toti, dar nimeni nu ne scuza pe noi. La final, noi suntem cei care platim.

Desi in sinea mea sper ca referendumul nu va fi validat si ca Basescu se va intoarce la Cotroceni-motiv pentru care nu merg la vot, recunosc faptul ca si varianta cu Ponta si Crin mi se pare oarecum atragatoare. Nu pentru ca ar fi bine din punctul meu de vedere(avertismentele internationale sunt cel mai bun barometru), ci pentru ca sunt atat de multi care isi doresc aceasta schimbare, incat poate ca ar trebui sa primeasca si acest cadou, ca sa vada si sa se convinga persoanal, dureros si ireversibil, cat de otravit e marul poleit cu aur. Am multi prieteni care prefera varianta aceasta, la genul acesta de electorat ma refer, nu la cei inregimentati politic sau cu interese in vreo tabara sau alta. La cei care cred in mod naiv ca Basescu este raul absolut, care spun ca vor sa scape de dictatura lui si de numirile politice necinstite ale PDL-ului. Faptul ca PDL va fi inlocuit cu USL le garanteaza o viata mai buna? Om trai si om vedea.

Cer sa se consemneze: vremurile cu adevarat grele abia acum incep, indiferent de rezultatul referendumului/parlamentarelor/alegerii unui nou presedinte.

marți, 24 iulie 2012

DECI...

daca USL spune ca cei care vor debarcarea lui Basescu si voteaza DA sunt 75 sau 80%, (dintre cetatenii tarii) de ce sar acum in sus ca PDL boicoteaza referendumul? Ar trebui ca 50%+1 sa fie floare la ureche pentru ei. Sa nu ii afecteze cu nimic, mai ales ca intre 7 si 23 au timp destul pentru mers la vot. Chiar ar trebui sa le rada in nas... basistilor.
Ok, suntem in miezul verii si multa lume este in vacanta, fara mare chef de mers la vot, insa cei de la USL au ales aceasta perioada ciudata in care sa efectueze debarcarea lui Basescu. Puteau sa astepte pana in septembrie.

vineri, 20 iulie 2012

miercuri, 18 iulie 2012

Timpul nu mai are rabdare cu noi

Eu cred ca e limpede ca nu poti sa pui avalansa de critici si amenintari,veniteparca, la foc automat, din partea UE, a presei internationale, a sefilor de stat din Europa, doar pe baza faptului ca Monica Macovei este europarlamentar si TB, un pilos care poate sa o sune pe Merkel ca are chef sa se victimizeze. Daca in urma cu doar 4-5 luni, USL spunea ca din cauza politicii internationale falimentare a lui TB, Romania este o tara izolata si nimeni nu se uita la noi, ca pentru UE nici macar nu existam, acum se pare ca lucrurile stau exact invers. TB are spioni peste tot, a cumparat, de-a valma, UE si prim ministri, a sedus-o pe Merkel si a pus-o sa inflameze opinia internationala, Der Spiegel si Faz, care nu sunt altceva decat niste gazete care mint cu nerusinare.  Deci acum dictatorul TB este sforar international, chiar daca in urma cu patru luni era un paria si un izolat. Desigur ca toti ne dam seama ca acestea sunt niste declaratii politice, care prind numai la naivi, neavand, nici primele, nici ultimele, o baza reala. Romania este o tara mica si saraca, aflata la marginea Europei, care incearca sa isi croiasca un drum european din anul 2007. In vremurile linistite, nu ni s-a acordat o prea mare importanta, pentru ca nu ne aflam printre jucatorii de prima marime. Eram vazuti ca aspiranti. Tratati, cel mult,  cu o indiferenta binevoitoare, exact pe masura importantei noastre in UE. Nu am fost niciodata izolati, dar nici nu am fost in prima linie. Ceva eminamente grav trebuie sa se fi intamplat in ultimele saptamani pentru ca Europa sa aiba o asemenea atitudine si sa transmita ingrijorari si poate chiar amenintari, pe toate caile posibile. Poate ca acum vom avea cu adevarat sansa sa aflam ce inseamna izolare. Ceva eminamente grav trebuie sa fi alarmat intr-atat incat sa devenim subiecte de prima pagina, motive de ingrijorare si trecuti, de la indiferenta binevoitoare la acel inmarmuritor "inacceptabil" pe care ni l-a transmis Merkel.
Si iata ca PSD riposteaza: face afise anti-Merkel, de parca acest lucru ar ajuta la ceva-click AICI
Mai degraba ar rezolva problema Severin, in cazul acestuia se reflecta cu adevarat stricaciunea din sanul societatii noastre politice.
Mie imi este foarte clar ca daca UE va pune in aplicare "pedepsele"pe care le vehiculeaza in ultima vreme, printre care reintroducerea vizelor pentru romani si retragerea finantarilor, marea majoritate vor da vina pe Merkel, Barroso, Rompuy&company. Care sunt, nu-i asa, mana in mana cu Basescu.
Din punctul meu de vedere, nici macar USL nu trebuie invinuit, cu tot cu liderii lor, Ponta, Antonescu si Voiculescu. De vina suntem noi, prin faptul ca acceptam asa ceva, ca nu stim sa reactionam imediat si curajos la asemenea deviatii. Stiu, suntem un popor obosit si asteptam sa ne salveze altii.

marți, 17 iulie 2012

In fata unui tsunami

Nu trebuie sa uitam niciodata: noi am vrut in UE, noi am zis ca respectam legile lor europene. Nimeni nu ne-a obligat, noi singuri ne-am cerut, cu lacrimi in ochi, in ceea ce se numeste lumea civilizata, vechea Europa. Cu bune si cu rele. Cu bunele si cu relele lor. Deutche Welle (click AICI pentru articolul zilei), nu face decat sa ne reaminteasca unde suntem in acest moment. In fata unui tsunami.
Aceasta nu este deloc si dorinta mea: "s-ar putea crea o nouă Uniune, din care ţări ca România să nu mai facă parte".
Da, sunt de acord, Germania/UE ne imping in acest moment sa indeplinim niste porunci, 11 este numarul lor, care ne stau in gat.. La fel cum i-au impins pe greci sa voteze pana cand a iesit un partid care sa continue reformele de austeritate. Ceea e inseamna ca ne mai acorda un timp de gratie. Dar in acelasi timp, cumpara timp si pentru ei, ca sa se poata dumiri ce metode trebuie aplicate pentru a-si apara teritoriul. De state problema, cum suntem noi.

duminică, 15 iulie 2012

Ce inseamna Ion Iliescu pentru voi?

O singura intrebare, doua, sau chiar trei, dar acelasi subiect : de ce Iliescu a putut chema minerii la Bucuresti si nimeni nu l-a tras la raspundere? De ce au murit atunci oameni nevinovati, iar in acest moment nimeni nu il mai intreaba pe Ion Iliescu, pentru ca nu mai e de  bonton, evident, sa rascolesti crimele trecutului, cum a fost acest lucru posibil. Nu vorbesc de condamnare, ci de un raspusn clar. Cred ca e de datoria USL-ului, cel mai cinstit guven si cel mai cinstit premier sa clarifice acest aspect, pentru ca in continuare, Ion Iliescu el insusi, saracul si cinstitul, e presedintele de onoare al PSD-ului. Presedinte de ONOARE.

vineri, 13 iulie 2012

Tineti-va bine de scaun, vin lupii!

Pentru mine personal,  azi, vineri, 13 iulie a fost o zi buna. O zi fericita. Nu am ce sa ii reprosez, in ciuda superstitiei.
 Pe de alta parte, a fost o zi in care am simtit ca mi se face frica. Fie ca esti simpatizant PSD, fie ca esti simpatizant PDL, fie ca esti neutru si scarbit de toata casa politica, nu ai cum sa iti dai seama ca lupta se inteteste, Vin lupii, vin lupii, acesta este titlul unui articol scris de un analist politic cu cateva zile inainte de declansarea acestui Jihad(am scris initial scandal, dar acest cuvant are un aer mult prea monden).
Deci ce vreau sa spun: fie ca esti simpatizant USL(Psd), fie ca esti simpatizant Pdl, fie ca esti atat de carbit ca nu te mai astepti la nimic bun, leul scade, UE se revolta si poate gasi parghii sa ne suspende/anihileze, pentru ca jucam jocuri mult prea periculoase. Nu are prea mult timp de noi si de problemele noastre. Mai degraba apasa butonul "eject". In cazul nostru, al romanilor, "eject" nu inseamna, cum spune presedintele interimar Crin, "neamestecul in trebuile interne", ci inseamna, scurt pe doi, recaderea in mrejele inselatoare ale sovieticilor. Noi nu am fost independenti niciodata.
Venit acasa, dupa ce la Bruxelles si-a luat niste bate zdravene in cap, Victor Viorel Ponta parea ca va tine cont de lectia invatata. Va rog sa tineti cont ca la Bruxelles s-a cerut singur, sarind peste Basescu. S-a vazut in prim plan, a fost in prim plan si nu s-a descurcat deloc. Nu a fost sa fie, misiunea l-a depasit. Deci eu l-am vazut venind acasa dupa ce a promis niste lucruri acolo. Aici, parca a fost instruit de altcineva si a dat inapoi.
Ca el face greseli si ca dpdv UE, la cei 40 de ani se pare ca are cariera incheiata, mie putin imi pasa.
Inteleg ca se rediscuta vizele, fondurile UE, acordul cu FMI(care inseamna banii de salarii si pensii). De aceste lucruri imi pasa, deoarece Ponta le-a incendiat.
Pana cand Europa nu va pronunta "treceti la coada la vize", majoritatea romanilor nu vor intelege in ce tabara se afla.

miercuri, 11 iulie 2012

Recensamantul pe care eu nu l-am vazut

A fost organizat atat de aiurea, incat pe strada mea nu a calcat nimeni. Absolut nimeni de la recensamant nu a fost nici macar zarit. E vorba de o strada intreaga, da? Nici in blocul parintilor mei nu a ajuns nimeni. Si stiu si multi prieteni in aceeasi situatie.
Asadar, despre ce date e vorba?
Ce date de la acest recensamant fantoma se vor folosi la referendumul de la sfarsitul lunii?

marți, 10 iulie 2012

Romani versus Romani

Am cunoscut multi romani plecati la munca in strainatate. Le-am ascultat povestile si am plecat urechea si sufletul la suferintele si umilintele indurate de ei pe meleaguri straine. In mare parte, au plecat din tara ca sa asigure un viitor mai lin si mai frumos copiilor si o batranete linistita parintilor sau bunicilor. Sunt o generatie sacrificata. Au plecat alungati de saracie. Nu am auzit unul care sa imi fi spus ca nu trimite bani in tara. Bani, pachete... unii chiar reconstruiesc casa batraneasca. Sunt romani in tari straine. De ce nu ar avea dreptul sa voteze? De ce sa radem de ei si sa ii umilim a mia oara? Pentru ca sunt principala noastra infuzie de capital?
In schimb, ce bine ca pot vota cu spor manelistii, evazionistii, penalii, cocalarii, hotii de buzunare, maradonistii, pazitorii de parcari  din Centrul Vechi, cersetorii-informatori si alte specimene care nu numai ca nu au platit taxe vreodata in viata lor, dar ne mai cer si noua taxe de protectie.

luni, 9 iulie 2012

Marea dragoste si vara vrajbei noastre

Daciana Sarbu, sotia lui Victor Ponta apare pe coperta din iulie a revistei Tango. In interiorul acestei reviste, gasiti un interviu luat de Alice Nastase. Eu o cunosc si pe Alice Nastase si o cunosc si pe Daciana Sarbu(de pe vremea cand nu era maritata cu Victor Ponta).
Din ce scrie Alice, dupa ce a aparut revista Tango cu Daciana pe coperta, a primit nenumarate reprosuri  de la cititoare si de la prietene, toate avand in prim plan aceeasi idee: ca ea, ca redactor sef, se da bine cu Noua Putere. Ca este o oportunista carevasazica. Reprosurile insa i-au picat destul de prost lui Alice, pentru ca pe pagina de facebook a scris un text in care a explicat negru pe alb: ca nu tine nici cu Psd, nici cu Pdl-click AICI . Ca parerea ei este ca Traian Basescu nu ar trebui suspendat. Ca frumoasa coperta cu Daciana a fost realizata in urma cu doua luni(asa se lucreaza la revistele glossy), cand lucrurile stateau cu totul si cu totul altfel. Ca nu vede de ce coperta cu frumoasa Daciana nu poate sa apara daca convingerea ei de ziarist este ca suspendarea lui Basescu nu isi avea rostul in acest moment, si ca noua putere instaurata face multe greseli de la inceput si irita intreaga Uniune Europeana si America.
Apoi a fost hulita de doua parti, una mai extremista ca alta. Intai, ca e o pesedista oportunista si ia interviuri sotiei primului ministru. Apoi, dupa ce ea a explicat ca lucrurile nu stau asa, anti-basestii i-au sarit si mai violent la beregata,  sustinand ca Alice nu mai merita citita ca il sustine pe Basescu. A pierdut multe cititoare fidele si de-o parte si de cealalta. Fete care au adorat-o citindu-i tuluratoarele povesti din Marea Dragoste, fete care s-au identificat pana la lacrimi cu suferintele inimii ei pline de iubire si suferinta, au plecat de pe paginile ei fiindca nu a fost indeajuns de vehementa nici cu Daciana, nici cu Traian Basescu.
Eu nu cred ca aceste lucruri ar trebui sa ne desparta atat de violent. De fapt as vrea sa nu ne mai lasam invrajbiti atat de usor, cu instrumente atat de primare. Ambele tabere au lucruri putrede, in fiecare dintre ele regasim puncte inselatoare si nisipuri miscatoare.

vineri, 6 iulie 2012

De ce sunt afectata?

Iata mai jos cateva chestii pe care le vad in acest moment si pentru care eu nu sunt de acord cu suspendarea presedintelui(desi cred ca acest lucru se va inampla):

1-cursul leului o va lua razna, iar preturile vor creste. Alarmanta situatie si pentru cei care au credite in euro. Cursul va fi afectat pe termen lung, vor fi diferente consistente de la o zi la alta.

2-la finalul lunii va trebui organizat un referendum. Acest referendum ne va costa, conform calculelor primului referendum(tot cu Basescu), 18 milioane de euro. Bani pe care Guvernul ni-i ia noua, din taxe. 18 milioane de euro, da? Ca sa fie reconfirmat Basescu sau sa fie inscaunat Crin Antonescu. Mi se pare revoltator.

3-a treia parte neagra in toata aceasta poveste cu suspendarea este legata de UE. Nu mai avem sanse sa intram curand in Schengen. Eu speram sa intram tot mai mult in miezul Europei, insa vom ramane tot la margine. Raportul pe justitie nu are cum sa ne fie favorabil, deoarece multe state si-au aratat ingrijoararea si s-au declarat  impotriva manevrelor efectuate de PSD impotriva statului de drept. Stiu ca multi romani nu vor suferi din punct de vedere Schengen, dar in momentul in care Bulgaria va obtine ok-ul, vom izbucni intr-o frustrare de zile mari, pentru ca noi intotdeauna ne-am crezut deasupra lor. Aceea va fi tragedia. Noi nu ne comparam cu Polonia sau cu Austria, noi ne comparam cu Bulgaria, eterna noastra colega de banca.
Tot aici vor intra o serie de delimitari dureroase venite dinspre UE, care ne va taxa la sange: retragerea de fonduri europene, retragerea invitatiei de a sta la masa Consiliului, poate ni se va restrange dreptul de munca pe anumite piete, poate instaurarea vizelor. Nu cred ca vom iesi de UE, dar vom sta in coltul acesta de Europa cu toate drepturile ciuntite drastic. Nimeni nu ne va salva, ca pe greci, de la un colaps, deoarece noi avem leu si este mult mai simplu sa devalorizezi moneda nationala. Nimeni nu va fi ingaduitor cu noi, Uniunea are prea multe probleme cu ea insasi, iar noi vom fi dati la o parte. Firesc, sprijinul va veni  dinspre Rusia. Investitiile vor fi tot mai putine, inflatia va creste. Ratingul de tara va scadea. Toate acestea adunate vor duce la un dezastru economic. Criza Romaniei, cea mai dureroasa parte a ei va incepe cand Basescu va pierde la referendum.
Personal, cred ca varianta propusa de el, demisie+revizuirea Constitutiei, ne-ar fi salvat de multe probleme.

Aceste sunt lucrurile pe care le constientizez eu, in acest moment. Pesemne ca in timp ma voi putea gandi si la alte aspecte.
Nu cred ca in acest moment miscarea Restart Romania va avea efectele pentru care a fost creata. Dar as fi fericita sa ma insel.
Insa problème mari cu UE vom avea si in cazul in care presedinte va ramane Traian Basescu, cat si in cazul in care il vom avea interimar pe Crin Antonescu. Deficientele sistemul democratic al Romaniei sunt cele care vor fi dicutate cu gravitate, nu persoana unui Traian sau a unui Crin.

joi, 5 iulie 2012

Eu cu cine votez?

Nu avem variante prea multe nici de data aceasta:

1-din nou cu Traian Basescu
2-cu Crin Antonescu
3-cu Dan Diaconescu
4-cu Adrian Nastase
5-nu votez, fac alte chestii:)

Deci tu cu cine votezi?

marți, 3 iulie 2012

Capul lui Basescu vrem!

Eu cred ca Traian Basescu ar trebui sa fie suspendat cat mai repede. Odata avalansa pornita si PSD pe culmile puterii, cred ca e imperios necesar ca executia pesedintelui sa se faca de urgenta. Sa curga sange, zic. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Nu pentru ca il sustin pe Crin Antonescu sau ca sper ca PSD are cel mai cinstit guvern din istoria Romaniei. Nu pentru ca sper ca socialistii sa devina oameni de isprava peste noapte. Eu chiar am asteptari sumbre din partea lor. Din ce in ce mai sumbre, pe zi ce trece, e adevarat.
Dar odata ce va disparea sloganul "Basescu e de vina", sper ca tot mai multi oameni de bine, gen revoltatii din iarna din Piata, sa realizeze ca nu el este/era problema. Si anti-USL sa devina mult mai puternic decat a fost anti-Basescu vreodata. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, zic!
Sper ca maine sa avem un alt presedinte. Crin Antonescu pare la o zi-doua distanta de tronul mult ravnit al Cotrocenilor. Cat despre frustratii de pe bloguri, Facebook, intelectuali mari sau mici, despre reactiile presei internationale, sper sa auzim la toamna.  Cu forta. Sau, daca acest lucru nu e posibil, peste patru ani. Sau opt. Cand iar se va vota schimbarea schimbarii. Ca sa ne intoarcem exact unde suntem acum, in acest moment. Adica la marginea Europei, mereu si mereu, sa o luam de la capat. Cu harnicia prostului, cum ar spune Andrei Plesu.

Later edit: da, da, acum as intreba-o pe doamna Alina Mungiu Pippidi ce mai face...

marți, 26 iunie 2012

Plagiatul domnului Ponta

Opinia mioitica spune ca daca asa fac toti, e de inteles ca si Ponta, ca bun roman si crestin face la fel. Se vehiculeaza ca in jur de 200 de pagini din 400(cu exemple clare)au fost copy paste. Fara ghilimele. Unii vorbesc despre 60-70%, dar nu stim exact, pana la o expertiza clara, cum stau lucrurile. Chiar in cazul in care ar fi fost puse ghilimelele de rigoare, eu nu cred ca jumatate din lucrarea de doctorat trebuie sa contina texte copiate otova. Cand iti dai doctoratul, inseamna ca ai o idee, ca vii cu ceva nou, ca ai gasit tu o chichita prin care vei schimba ceva din literatura/matematica/drept. Ceva micut, dar al tau. Aceea va fi semnatura ta peste ani.
Daca nu, alege modestia si ramai la licenta. Nu e nicio rusine sa ai doar licenta.
Poti ajunge om politic fara doctorat. Poti ajunge bogat fara scoala. Si uite din acest motiv am ajuns sa il simpatizez pe Vanghelie care este fix ceea ce este. Nu are pedigree, nu o sa aiba niciodata, dar s-a insotit cu o printesa comunista, Oana Mizil, din amor dar si din legitimitate. Pe fata, fara fasoane.

miercuri, 20 iunie 2012

Adrian Nastase, sinucigasul

Mie asa-zisa tragedie a lui Nastase imi face greata. Viata nu e facuta doar din onoruri si din spagi si din dijme. Azi esti rege, maine poti fi cersetor.
Toti marii barbati-condamnati din Romania trec pe la spital, pe la Bradisteanu, via judecatoarea Alice Draghici.
Asa cum au scapat ceilalti, va scapa si el.
Degeaba a luat 2 ani cu executare, va fi mult prea bolnav sa faca inchisoare. Au mai fost cazuri, toate s-au terminat la fel. Sa fm seriosi, a avut/are Nastase fata de om bolnav? Cardiac, diabetic... Nici macar slab de inger nu il cred. Un gest premeditat, executat frumos si la timp, in fata salvatorului.
Ce pacat ca nu pot apela toti cei gasiti vinovati la astfel de subterfugii! Puscariile ar fi goale, iar condamnatii ar sta toti la domiciliu, sub atenta supraveghere medicala.
Un gest de o lasitate absoluta, Adrian Nastase, bravo tie!

Cum sa fie sinuciderea un act barbatesc si demn, cum titreaza televiziunile? Dar responsabilitatea pentru faptele tale ce fel de act este? De prostie ordinara, nu-i asa?

Nu, daca scriu si spun ca pentru mine Nastase e un las nu inseamna ca ii doresc moartea. Adrian Nastase si-a dorit-o, a demonstrat acest lucru cu pistolul personal. Sau a mimat un joc.
Eu doresc altceva: ca in tara mea coruptia sa fie pedepsita. Nu cu moarte, ci cu inchisoare. Sinuciderea a fost ideea lui, nu a mea.
Si cred cu tarie ca lui Nastase ar trebui sa i se retraga permisul de port-arma, ca sa nu recidiveze. In locul lui m-as gandi ca am familie si copii, ca dupa opt luni ies din inchisoare, ca am o avere impresionanta de cheltuit si de care nu se va atinge nimeni. How bad is that?
Ce sa mai zic despre amaratii aia care fura doua paini ca nu au ce manca si fac doi ani de inchisoare, din prima, fara recurs, fara suspendare si care se intorc la copiii lor flamanzi si la aceeasi saracie lucie de unde au plecat?
Nu, nu compatimesc cu Nastase si nici cu averile lui. Sunt sigura ca nici Nastase nu compatimeste cu mine si cu problemele mele. Nu inteleg de ce fiul sau vrea sa ii citeasca testamentul in fata spitalului unde a fost operat. Nu e cazul, Nastase nu a murit, se va recupera rapid din ce spun doctorii. Repet, departe de mine gandul ca Nastase ar fi trebuit sa moara, dar ar trebui ca si familia lui sa isi dea seama ca tragedia aceasta nu ar trebui umflata cu poeziile scrise de Adrian Paunescu, bunul lor prieten. Apoi tot ei se supara ca lumea nu ii crede pe cuvant si ca sunt totusi semne care te duc cu gandul la un simulacru.
Urmatorul pe lista celor care cad la pat numi cand au de dat socoteala? Probabil Sorin Ovidiu Vantu. Chiar sunt curioasa cu ce scutire medicala va aparea el in fata televiziunilor.

marți, 19 iunie 2012

ma gandesc ca...

De-abia acum lucrurile incep sa intre pe fagasul cel bun si drept, cand oamenii politici au inceput sa isi dea cu dosarele in cap. Cat erau numai vorbe si amenintari, cat totul era voalat si spus numai printre dinti, te gandeai ca traim in Tara lui Papura -Voda si ca limita catre fapte nu va putea fi trecuta prea curand. Mi se pare normal ca Basescu sa raspunda pentru casa din Mihaileanu, Nastase pentru Trofeul Calitatii, Videanu pentru contractele cu Hidroelectrica, Ponta pentru plagiat. Opozitia sa ii prinda cu ocaua mica pe cei de la Putere si cei care au fost la Putere sa fie luati la rost de cei care le-au luat locul. Intrucat toti se lauda cu cate informatii detin despre cei care se afla de cealalta parte a baricadei, sa le puna pe masa. Si viceversa. Dar pericolul ar putea fi un razboi civil, nu pentru ca civila din mine ar iesi in agora sa lupte barbateste pentru vreun politruc, ci pentru ca membrii partidului de guvernamant s-ar lupta cu membrii partidelor de opozitie. Tot o forma de mercenariat daca ma intrebati pe mine.

vineri, 15 iunie 2012

PATAPIEVICI si scandalul ICR

Aproape toti cei cunoscuti mie au fost de parere, incepand cu ianuarie, unii chiar cu mai multa vreme in urma, dar jihadul a inceput cu momentul Smurd, ca PDL trebuie sa plece de la guvernare, ca USL este singura varianta care va putea sa ne scoata din impas. Pana acum, schimbarea PDL-ului aproape ca a fost infaptuita. USL e la putere pe cai mari, PDL e din ce in ce mai mic, iar Traian Basescu, desi demonizat in continuare, sta pitit fie la Neptun, fie la Cotroceni. Suspendarea lui sta inca pe masa  Guvernului, e clar ca se asteapta un moment prielnic. E o chestiune de zile, saptamani, poate luni, pana cand se va putea realiza.
USL a luat tronul PDL si inlocuieste toti oamenii corupti ai fostului regim si toti oamenii care au fost numiti pe linie pedelista. Pe toti.
Eu nu imi dau seama acum de ce se revolta tot Facebook-ul cu Patapievici atat de tare. E un lucru 100% dovedit: primul lucru pe care ii fac cei ajunsi la putere este sa numeasca ei tot ce misca in tara asta: raul, ramul...
Oamenii astia care voteaza chiar nu stiu ce vor? Chiar nu stiu ce fac?
E simplu: USL va inlocui tot ce a fost numit de PDL si de Presedinte, cat mai repede. Fie ca va place, fie ca nu va place, asta se va intampla. Nu veniti sa imi spuneti ca voi credeati ca Ponta ii va trimite cupcakes in forma de papion, din drag,  lui Patapievici care e "intelectualul lui Basescu".
Aceasta este politica, aveti grija ce va doriti, ca se va infaptui.
Cu Patapievici nu mai e nimic de facut,  e tras pe linie moarta. Poate ca il face Basescu consilier prezidential, cat mai poate, dupa modelul Lazaroiu.
In rest...fiti calmi, asa e viata, asa-i in  tenis, asa-i in politica...
Alea jacta est.

joi, 14 iunie 2012

Pasaportul temporar se ridica in doua-trei ore

Daca trebuie sa pleci inopinant din tara si ai pasaportul expirat, il poti ridica pe cel nou in doua trei ore. Ce trebuie sa faci? Te duc la CEC platesti in jur de 220 lei taxa pentru pasaportul temporar, apoi te duci la ghiseul de la Pasapoarte. Ti se da in doua -trei ore si are valabilitate un an.
Iata pe larg cum trebuie sa procedezi AICI
Mi s-a parut bine de stiut...

Mai poate cineva adauga ceva?


luni, 11 iunie 2012

Eu cred ca au meritat!

Fara sa fiu vreun fan PSD, fara sa am in gena vreun avant socialist, eu chiar cred ca PDL si-a meritat soarta.  Cu varf si indesat chiar.  Blaga, Videanu, Udrea ar fi trebuit de mult sa dispara. Umilirea lor publica de la aceste alegeri sa le fie invatatura de minte!
Nu ca as astepta lucruri bune de la Ponta.

joi, 7 iunie 2012

Nicusor Dan

Pentru ca toata lumea vorbeste despre Nicusor Dan, vreau sa imi exprim si eu parerea despre el. Nu pe facebook, ci pe blogul acesta al meu pe care il citesc asa vreo 50 de oameni(cel mult!)
Apare drept un politician altfel. Cam cum era Traian Basescu in 2004, cand avea mare priza la public si facea bai in multime. Si atunci am votat "schimbarea"
Deci in cursa aceasta pentru Primarie sunt trei oameni: Oprescu(USL), Prigoana(PDL) si Nicusor Dan. Ca sa devina atat de vizibil si atat de altfel, Nicusor Dan are nevoie de sprijin la greu. Pe care l-a obtinut, pentru ca e si el politican. Innascut. Ca sa fii politician in Romania trebuie sa stai drepti, ca Prigoana si ca Oprescu. Altfel nu intri in aceasta liga. Deci e politician, ca si ceilalti doi. Deci nu va fi nicio schimbare oricine ar iesi primar. Ceea ce e bine, ca nu va fi razmerita pe strazi.
Nu zic sa nu il votati, nu am nicio antipatie vis-a-vis de el, dar va asigur ca politicianul tot politician a fost, este si va fi. Nu va amagiti ca e altfel, caci este exact la fel. Doar ca nu am apucat noi sa il cunostem prea bine, sa ii stim sosetele murdare, cum i le stim lui Oprescu sau lui Prigoana.

vineri, 1 iunie 2012

Doar atunci o sa cred eu...

Italia si Spania se confrunta cu o rata a somajului extrem e mare(ingrijorator si tragic). Acesta ar fi titlul. In realitate, ajutoarele sociale sunt indeajuns de mari incat multi italieni si spanioli sa poata sa o duca binisor de pe azi pe maine. Mai o berica, mai o terasa, mai un ciupito de whiskey si trece si vara asta. Teribila vara 2012, care se anunta plina de miscari sociale.
Cine munceste totusi? Marocanii, romanii, senegalezii-acestia iau fara sa cracneasca muncile de la bucatarie, de femei de serviciu, de gradinarit, ingrijire copilasi, ingrijire batrani si infirmi scl. De multe ori, la bucatarie lucreaza o fata cu facultate. Foarte putini au carte de munca si drepturi.
Eu atunci voi crede ca tari precum Italia si Spania o duc rau cand femeile lor vor veni sa se angajeze pe post de fete in casa la tiganii romani sau la politicienii nostri. Fara carte de munca, evident. Pana atunci, in tarile lor, noi facem muncile pe are nu le vor ei. Ca stau acasa cu ajutorul social.

luni, 28 mai 2012

Magda Catone si Serban Ionescu

Sa nu intelegeti ca nu il apreciez pe actorul Serban Ionescu. Ca nu imi pare rau ca un actor de valoare se stinge cu zile din cauza unei boli necrutatoare.
Insa in lumea actorilor, a fost mereu de notorietate faptul ca Serban Ionescu si-a inselat frecvent sotia, pe Magda Catone, ori de cate ori a putut. Si a putut de multe ori. Insurat fiind, a avut aventuri de o noapte, tiitoare, amante celebre, o viata condimentata. Nu vreau sa credeti ca ii fac vreo vina din faptul ca el a propus, ele au vrut si au acceptat si viata si-a urmat cursul.
O apreciez si pe Magda Catone. Are un copil dificil si razvratit, pe care il iubeste ca pe ochii din cap. Desi stia de aventurile sotului, au ramas casatoriti. Oaecum uniti. A acceptat, de dragul copilului, ca acesta sa nu creasca fara tata, fara model scl, eterna poveste. Sunt sigura ca la un moment dat au avut o inelegere. Care a tinut cat a tinut. Pana cand Magda si-a gasit si ea pe cineva. Atunci a vrut sa divorteze. Ea de el, din vina comuna. Pe nepotrivire de caracter. Serban nu a lasat-o,a declarat in fata judecatoarei ca vrea sa se impace, iar ea a cedat, printre lacrimi si suspine, de dragul anilor in care au fost impreuna, de dragul fiului, motivatii care de care mai inselatoare si mai nocive.
Ea continua relatia cu iubitul, Serban se imbolnaveste. Rau. Si vrea sa se razbune crunt ca se simte tradat. Si baga el divort acum,pentru ca Magda ii este infidela. Cu alte cuvinte, vrea sa o vada in genunchi, la mila lui adica, sub oprobiul public, lovita cu pietre. Dupa ce a inselat-o si umilit-o toata viata, Nu domnule Serban Ionescu, desi te-a inselat, Magda nu este ceea ce se cheama o infidela. Este doar proasta si nu stie sa lupte pentru drepturile ei, asa cum fac, alaturi de ea, la fel ca ea, exact in acest moment, milioane si milioane de femei.
Imi place din ce in ce mai putin Serban Ionescu. Actorul.
Dar daca ma gandesc la el ca barbat, ca fiind sotul Magdei, imi vine sa scuip pe el. Nu e aici relevant cat de bolnav esti.

marți, 15 mai 2012

De acum inainte muncesc pentru mine(haha!)

Pana pe 18 mai 2012 am muncit pentru a plati darile la stat(taxe, impozite, benzina si cheltuielile alesilor scl). De acum incolo muncim si pentru painea noastra cea de toate zilele.Si pentru spagile pe care trebuie sa le dam la ghiseele institutiilor de stat-cele pe care le urasc eu cel mai mult, pe viata si din toata inima.
Ce inseamna asta?
Va rog cititi AICI si, daca vi se pare important, dati mai departe...
P.S M-am dus la Administratia financiara sa depun fisa cu DA si ce credeti? Au program pana la ora 13!!!

vineri, 11 mai 2012

Cui prodest?

Daca leul se depreciaza incontinuu, utilitatile cresc si se scumpesc toate, la ce bun cresterea de 8% si apoi, in decembrie, reintregirea salariilor? Puterea de cumparare va ramane aceeasi.

duminică, 18 martie 2012

Cersetorii nu au ce cauta in preajma lacaselor sfinte!

Iata ce citesc azi, stupefiata, in Hotnews:

Cluj-Napoca: Tinerii absolventi de Teologie, trimisi sa alunge cersetorii din fata Catedralei Mitropolitane

de Alina Neagu HotNews.ro
Sâmbătă, 17 martie 2012, 18:31 Actualitate | Esenţial


 ​Reprezentantii Mitropoliei Clujului le-au cerut unor tineri absolventi de Teologie sa ii alunge pe cersetorii din fata Catedralei Mitropolitane, astfel incat credinciosii care vin la slujba sa nu mai fie deranjati.RevistaEvenimentelor.ro scrie ca noua absolventi de teologie, care activeaza deja in sectorul social-misionar, fiind cantareti, au fost chemați la Mitropolie, unde li s-a propus ca timp de 5 ore pe zi sa stea cu randul în fata Catedralei Mitropolitane si sa alunge cerșetorii. Cei care au refuzat sa se supuna deciziei au primit un ultimatum ca sambata, 16 martie, sa demisioneze. 

Contactat de RevistaEvenimentelor.ro, purtatorul de cuvant al Mitropoliei,Parintele Bogdan Ivanov, nu a negat existenta acestei decizii, ci doar pe cea a ultimatumului. El a motivat decizia de a li se cere absolventilor de Teologie sa ii alunge pe cersetori spunand ca autoritatile locale nu îi ajuta suficient în acest sens, recunoscand ca s-a apelat la personalul angajat în posturi neclericale pentru a face acest lucru.

Purtatorul de cuvant al Mitropoliei Clujului a mai spus ca nu considera acest lucru sub demnitatea unui teolog, adaugand ca tinerii care nu doresc acest lucru sunt liberi sa isi caute alt loc de munca, in conditiile in care 160 de noi absolventi de Teologie asteapta anual sa fie angajati.

joi, 1 martie 2012

NU NU NU

Mersul la biserica si inchinatul la icoane vor fi doua bune obiceiuri ortodoxe pe care copiii le vor invata in clasa pregatitoare.  E interesant sa cunosti istoria religiilor, e util si placut, insa AICI nu este decat o mizerie.
Cand impui astfel de lucruri e clar si evident: biserica pierde teren din ce in ce mai mult si cauta supusi. Noi si tineri supusi. Altfel risca sa nu le mai cumpere nimeni lumanarile, sa nu le mai plateasca nimeni acatiste, nunti si botezuri.

luni, 20 februarie 2012

Greierele si furnica, un basm modern...




Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig nu are nici hrană nici adăpost şi moare îngheţat.
SFÂRŞIT

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă.
Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează şi se joacă.
Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.
Televiziunea realizează emisiuni în direct care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.
Românii sunt şocaţi de faptul că, într-o ţară atât de bogată, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.
Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească "cât se cuvine".
Se organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.
Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.
Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz.
Ca răspuns la sondaje, guvernul emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare.
Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent.
Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.
Furnica pleacă din România şi se instalează în Elveţia unde contribuie la bogăţia economică.
Televiziunea face un reportaj despre greiere care de acum s-a îngrăşat.
Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga.
Cântăreţul Ickxsulescu compune cântecul "Furnică, opreşte-te!"
Fosta casă a furnicii, devenită locuinţă socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine.
Guvernului îi este reproşată lipsa mijloacelor.
Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 50 milioane de euro.
Greierele moare de supradoză cu etnobotanice.
Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.
Casa este invadată de o bandă de gândaci tuciurii.
Gândacii organizează cămatăria, prostitutia, taxele de protectie, traficul de droguri şi terorizează comunitatea.
Guvernul se felicită pentru diversitatea multiculturală a României.
SFÂRŞIT

Oprescu greseste. Greseste crunt:)

Pentru ca dupa ce zapada din Bucuresti se va topi, nu urmeaza inundatii. Urmeaza asfaltarea. Dupa firmele de deszapezit urmeaza firmele de asfaltat.

luni, 6 februarie 2012

Iarna-i grea, omatul mare, semne bune anul are.

Observ ca plecarea lui Boc(demisia din aceasta dimineata) a dat aripi. Tuturor li se pare ca jumatate de pas a si fost facut. Urmeaza anticipate, plecarea lui Basescu, toate pe fast forward. Vom pune in locu lor oameni noi. Care oameni noi? Ei bine, Victor Ponta, Antonescu, Adrian Nastase, Marian Vanghelie, Hrebenciuc si ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, Ion Iliescu. Printre oamenii noi il vom readuce, oarecum inapoi cu fastul cuvenit, si pe regele Mihai. Am scris oarecum-deoarece in locul lui va fi principele Duda.
Dupa aceea, lucrurile se vor indrepta catre un fagas normal. Va fi exact asa cum este astazi, dar cu alti oameni. Adica aceeasi de acum 15-20 de ani, daca tii cont de colosala epoca FSN si post-FSN.
Imi este greu sa cred ca asta vrea intreaga comunitate romaneasca de pe Facebook, dar acesta este adevarul.

In cazul meu, lucrurile stau cam asa: va rog sa imi recomandati, daca stiti, niste filme bune, aparute in ultima vreme, pe care sa nu le fi vazut deja.

joi, 2 februarie 2012

Azi, in Romania

Dezapezirea in Romania-5800/km
In Finlanda- 1300/km
Nu, nu e bancul zilei.
Pe noi atat ne costa dezapezirea-care nici macar nu se face, deoarece sunt drumurile blocate/inchise:)
Nu se face, dar se plateste, asa e...

marți, 31 ianuarie 2012

Trofeul Calitatii

In sfarsit l-au gasit si pe Nastase vinovat cu ceva. Condamnat la doi ani de Trofeul Calitatii. Multi au sarit sa se bucure: ca uite se misca ceva in Justitia Romana, ca daca acum cinci ani o asemenea condamnare era de neimaginat, iata ca in anul de gratie 2012 lucrurile stau altfel.
Dar mie aceasta condamnare nu imi spune nimic. Faptul ca regula jocului capata aspecte putin mai dificile pentru bombonel, ma lasa rece. Avocati buni are, bani are, influenta si sprijin la cel mai inalt nivel-de asemenea.
Nu cred ca Nastase va plati vreodata. Nici Iliescu.
In cartea de istorie, Iliescu va fi trecut erou al revolutiei din 1989.

joi, 19 ianuarie 2012

mai bine beauty si de ce cred eu ca mai bine beauty:)

Politicul confisca tot.
Chiar si cele mai legitime nemultumiri/cerinte/revolte.
Mai bine citim beauty, fashion&stuff
Am putea iesi mai castigati din aceasta iarna coplesitoare, plina de probleme, care ne macina sufletele.