duminică, 20 septembrie 2015

Vin musulmanii

Faptul: valul masiv de musulmani va veni cu siguranta peste toata Europa, ei au fost deja chemati oficial de Merkel. Sunt milioane care se indreata spre noi, cei care deja au ajuns nici nu conteaza ca numar.

Europenii sunt, in acest context, impartiti in doua mari tabere: cei care vor sa ii salveze pe refugiati si traiesc in umbra calduta a viitoarelor fapte bune cu care isi vor innobila viata, si cei care se opun vehement primirii lor in UE. Ambele parti exagereaza, pentru a castiga cat mai multa atentie din partea interlocutorilor.
Cei care spun ca sunt la mijloc si recunosc frica, pe de o parte, dar si dorinta de a ajuta si a-i tria pe cei vor primi azil, sunt trecuti in partea oponentilor. Deci calea de mijloc nu exista in cifrele oficiale, desi majoritatea se simt exact in aceasta pozitie. Parerea lor se va nuanta in functie de evenimentele viitoare.

Un val urias de musulmani (deocamdata se vorbeste de sapte milioane) nu are cum sa nu ne schimbe viata, fie ca vrem fie ca nu vrem. Vor exista provocari si din partea crestinilor care nu ii vor, si din partea lor.
Nu va amagiti ca vor ocoli Romania, pentru ca Ro nu e Schengen. Probabil ca va fi in viitorul apropiat, caci nu va mai conta deloc. Nu uitati ca aici, la noi in tara, se construieste cea mai mare moschee din Europa si o scoala islamica.
Obisnuiti-va cu gandul: viata noastra se va schimba. Va trebui sa renuntam la multe dintre privilegiile pe care le-am avut in trecut.

Partea cea mai urata am lasat-o insa la final: in privinta subiectului cu musulmanii, toata lumea are sentimentul ca este fraierita, chiar si cel mai naiv dintre europeni vede ca balbele majore din ultima luna sunt o patura sub care ne sunt ascunse lucruri, manipulari si strategii care nu au cum sa fie in favoarea noastra.

sâmbătă, 7 martie 2015

3 ani cu Ponta

Iata ca se implines trei ani de cand Ponta e premier. Mi se pare ciudat ca in continuare avem analize ale guvernului Boc si mare patima in privinta Elena Udrea, Nana, Basescu, Baseasca aia mica, Ridzi scl. Se dezbate intens trecutul, care ar trebui sa ramana treaba DNA, parca toata lume vrea sa te convinga sa uiti de prezent si de problemele guvernarii actulae.
Am dreptate? Nu am dreptate?
Peste un an, cand i se termina mandatul lui Ponta, va fi vorba de o guvernare linistita, pozitiva, pe motivul ce mai simplu: opozitia doarme, justitia la teve nu exista decat pentru trecut...

marți, 3 februarie 2015

Ceva nu e totusi in regula

Inteleg ca pe Udrea au incoltit-o cu Gala Bute, dosarul acesta a fost iar scos de la naftalina. A tras foloase necuvenite: si-a facut imagine publica pe banii ministerului, a praduit multi bani, are de dat multe raspunsuri, foarte bine…
Insa mai tineti minte cum si-a serbat Ponta ziua pe stadion? Tot orasul era blocat, tribunele erau pline, tot aveau tricouri, stegulete, ii cantau artisti, televiziunile erau pline de osanale…si-a lansat candidatura. Din banii cui? Din banii Guvernului? De la partid? Cine l-a sponsorizat?
Curatenia inseamna sa maturi si in stanga si in dreapta si sa arunci la cos, nu sa bagi sub pres si sa scoti cand ai tu chef.

marți, 27 ianuarie 2015

Moscova nu crede in lacrimi

Citi ASTa, apoi comentariile mele
Este un subiect la care ma gandesc de multa vreme, iata acum si motivatia puternica, acest articol cu bloggeritele care au inteles cate ceva din viata.
Sa zicem ca mergi si cumperi o sacosica de la H&M, plina cu toale, vaai mama, ce bucurie, un tricou a costat 25 lei. Ai luat trei. Un hanorac 70, o fusta 55, cercei 19 lei, palarie-45 ciorapi-15 etc
Preturi bune-sa zicem…240 lei
Apoi pac, realizezi ca tu, cumparand acele haine iefttine nu faci decat sa platesti un salariu incredibil de mic unui vietnamez. Sa marim preturile. Ok. Dar toata lumea va cumpara mai putin, deci nu ai cum sa il ajuti pe vietnamez cu viata lui amarata cu familie, caci va primi la fel de putin, poate chiar va fi dat afara, ca nu mai e cerere pe piata. Tu dai tot 240 pe haine-la modul ideal, iei mai putin orele lui de lucru scad. Cum il ajuti de fapt?
Profitul investitorului este cel care trebuie sa ramana acelasi, altfel renunta la afacere.
Deci unde e greseala, unde?

luni, 19 ianuarie 2015

Cum nenorocesti un popor?

Investesti din ce in ce mai putin in:

1. Educatie
2  Sanatate

Curaj, politicieni romani, succesul vine de la sine apoi!
Mult a fost, putin a ramas...

duminică, 23 noiembrie 2014

Aventurile lui Ponta in Dubai

Inteleg ca sunt la moda notele de plata: de la Paris (Bica si Udrea, ca fetele), Ponta si Ghita (ca baietii) in cluburile de noapte din Dubai.
Bine, primele au incasat-o deja, le ies pe nas gentile si micul dejun servit in pat la Bristol, niste burgheze nenorocite care au blanuri si huzuresc si sug sangele poporului, niste neispravite. Asa am inteles de la teve ca ar fi stat treaba, ura poporului le va urmari toata viata. Ciudat mi se pare ca lor li se reproseaza mai degraba aceste lucruri decat afacerile pentru care au fost luate la intrebari de DNA: Bica si-a dat demisia, se aude ca Udrea urmeaza. Mi se pare dambovitean felul acesta de a prezenta lucrurile: uitati-le pe curvele astea la Paris cum huzuresc. De doi lei. Dezgustator. Procedura de a aduce un om la DNA sa raspunda pentru fapte nu trebuie inceputa cu niste poze facute la Paris.
Pe de alta parte, presa revoltata de Udrea si Bica si Paris pare, dintr-o data, sa inteleaga nevoia lui Ponta de a iesi cu baietii in cluburi, de a participa la Formula 1, de a parasi Guvernul si tara intr-un moment dificil: bugetul pe 2015 inca nu a fost prezentat, executivul ignora problemele reale, tara e divizata, pe Basescu nu ai cum sa dai vina fara ca 70% din populatia tarii sa nu iti rada in nas.
Inteleg ca a pierdut, ca este probabil, cea mai mare nenorocire care i s-a intamplat pana in acest moment. Ar fi fost un bun lucru daca s-ar fi retras in liniste, cu sotia, cu copiii. Insa el e cu baietii, cu jmecherii, cu sponsorii, timp in care sotia lui este la Viena. Pot sa intreb ce familie este aceasta? Una care ne dadea noua lectii de buna purtare, se tineau de mana cand ieseau de la teve, Vranceanu Firea ne spunea ca sunt fertili si vor mai face copii.
In realitate, el e cu baietii prin cluburi, iar ea se pare ca este la Viena…
Deci intreb si eu: de ce proastele alea doua sunt pedepsite si la Ponta lumea inchide ochii?
Nu ar trebui sa avem aceeasi unitate de masura pentru infractiuni? De ce daca esti pesedist simti nevoia sa explici si sa ierti ce face Ponta in Dubai? Ce cauta el acolo cu Ghita, un abonat la contractele cu statul? 

joi, 20 noiembrie 2014

Santa Klaus, Santa Klaus/ne-ai scapat de Mickey Mouse

Euforie mare mare dupa ce a castigat Klaus, incordarea a fost mare, determinarea nostra la fel, miza insa le depaseste pe ambele.
Sigur ca m-am bucurat tare, dar eu nici n-am plans si nici nu am strigat in gura mare, nici macar in piata facebook unde ma mai manifest din cand in cand. O bucurie moderata e totusi de preferat, nu simt ca toate problemele tarii se vor rezolva curand, ca de-acuma toti politicii vor merge pe un drum bun si presarat cu trandafiri. Am citit comentarii atat de puerile, inca e necesar sa spun si asta.
Nu se poate sa astepti ca toate problemele sa fie rezolvate de un om, fie el si presedintele tarii.
Libertatea castigata in 89 si reconfirmata zilele trecute nu este un dat, ea trebuie mentinuta de o societate civila bine conturata, care sa amendeze imediat toate derapajele.

Se asteapta atat de multe de la Klaus Johannis, incat omul nu are cum sa nu dezamageasca. Am citit ca uneia nu ii place lista lui de consilieri, alta si-a dat seama ca langa el este PNL si Blaga. I se dau sfaturi, ca sa nu asculti de nu stiu cine, ca sa nu faci aia si aia, ca ar trebui sa..., ca ne asteptam sa..., i se scriu scrisori, i se cer rezolvari.
Pur si simplu avem asteptari prea mari.
Gen: nu imi place ca in lista ta de consilieri prezidentiali apare Alina Mungiu, nu stii ca aia e o infama, de ce o vrei la Cotroceni? Avand in vedere ca lista aceea nu e confirmata, cererea pare nostima, insa tonul celui care o scrie este definitiv, daca o pui pe Mungiu aia, sa stii ca eu gata, nu mai tin cu tine, ai decazut in ochii mei.
Sigur, suntem partidul Facebook, noi l-am ales, dar nu e totusi indicat sa il lasam sa faca ce crede de cuviinta, macar deocamdata?
Altfel, tot acest val urias de simpatie fata de Santa Klaus va disparea, caci este imposibil sa multumesti pe toata lumea.
Nu va mai faceti chip cioplit.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Nohai, ma Klaus...

M-am uitat aseara la dezbaterea lui Klaus cu Ponta, in aceasta seara doar cateva vorbe am reusit sa aud. In fine, am inteles ca in aceasta seara a avut vorbele la el. Incet incet, in ritmul lui, isi va da drumul.
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, dezbaterile se pot urmari online daca doriti sa va convingeti singuri.

De aseara, de cand l-am vazut pe Iohannis la tv, in fata lui Ponta, nu fac decat sa ma gandesc la incetineala aceea a lui, la ezitarile lui, la felul in care isi alegea cuvintele, la tacerile lui lungi, care parca nu se mai terminau, la felul in care si-a cerut scuze de la Daciana…
Si stiti de ce ma tot gandesc la asta? Pentru ca asa eram si eu cand am venit la Bucuresti din Alba Iulia. Inceata, molcoma, impiedicata, ezitanta, plina de temeri. Nu ma vedeam nicaieri si nici nu ma auzeam din cauza zgomotului din jur.
Cu timpul, m-am schimbat, nu mai am accent, acum nu ma mai intreaba nimeni daca sunt din Ardeal, desi eu ma mandresc cu asta.

Unul dintre lucrurile pe care le-am urat mereu acesta este: sa ma grabesc. Mie nu mi-a iesit nimic grabindu-ma. Sa fiu lenta e cel mai rapid fel de a fi pe care il am, caci altminteri trebuie sa refac/repet lucrurile.
Asta nu ma impiedica sa fiu un om competent, determinat, un om care rezolva lucruri si nu creeaza probleme inutile. Pur si simplu asa sunt eu, nici nu vreau si nici nu pot sa ma schimb. Daca ma scoti din ritm, nu pot dormi bine.

luni, 10 noiembrie 2014

Ce era in capu' lor?

In 2012, iarna, eram in Barcelona. Eram cam inspaimantata de situatia din tara.Au inceput miscarile stradale care au dus la caderea lui MRU. Multi prieteni puneau lozici cu jos Basescu, jos tiranu, pe facebook. Multi dintre oamenii pe care nu ii credeam in stare sa se incoloneze la un miting politic de acceptare a PSD-ului, se laudau pe facebook ca participa, ca nu conteaza cat de frig e, se vor duce la proteste. Jos Basescu, jos guvernul pdl. A cazut Ungureanu, a venit vara lui 2012, hai la suspendare, hai sa scapam de dictator, suntem 70%, Pe alocuri, aceeasi oameni.
Eu le-am spus naivi, nu m-am suparat pe ei. Poate ei s-au suparat pe mine, ca nu aveam acelasi discurs.

Acum, aceeasi oameni, sa il sustinem pe Iohannis, ca numai el ne poate scapa de PSD (pe care tot ei l-au  adus, dar cine mai recunoaste asta, cine?)
Sunt de acord, votez Iohannis, nu pot vota PSD, nu e mare filozofie, iata ca acum suntem de aceeasi parte a baricadei.
In acest moment, Basescu e invizibil, pleaca de la Cotroceni peste o luna. Cine il mai sustine? Nimeni.
Pe Ponta- se stie, toata floarea cea vestita, de la Iliescu la Vadim si Emil Constantinescu hop si el si da, Antenele si etc
Pe Iohannis- pai voi vedeti cate afise are? Pai voi nu ii vedeti in spatele lui pe Blaga, pe Videanu, Berceanu, chiar Elena Udrea, anuntata acum, pe la final? Deci Iohannis e sustinut de oamenii aia pe care ati vrut voi sa ii dati jos cand strigati jos Basescu. Nu au facut decat sa treaca din spatele lui Basescu fix in spatele lui Ihannis. Ii vedeti sau nu ii vedeti in afise? Vedeti ca v-ati consumat inutil?  Sau credeti ca s-au spalat cu apa sfintita de atunci si pana acum?
Nu e mai rentabil sa protestati de ex ca Guvernul nu creeaza locuri de munca? Sau ca Educatia e la pamant? Sau ca sanatatea e o gaura neagra?
Acum sperati ca un tatuc neamt va va asigura mai multa prosperitate. E legitim sa speri acest lucru, prostia e sa te bazzezi pe asta.

duminică, 9 noiembrie 2014

Klaus Iohannis

Da, eu iar ies la vot, il votez pe Klaus Iohannis.
Opozitia (politica) e spulberata, dar noi tot o votam. Noi suntem de fapt, opozitia. Impingem oarecum lucrurile de la spate, ca sa se forneze, parca ar fi un aluat.

Ma gandesc la cat de divizata este de fapt Romania, cat de departe suntem chiar noi, de parintii nostri, cei care voteaza majoritar Ponta.

In iarna lui 2012 am vazut multi amici revoltati, cerand schimbarea. Au avut-o: MRU inlocuit de Ponta. Deci au dat carne cruda dragonului rosu, care a crescut intr-un an cati altii in sapte.
Acum se lupta disperati, dar unde cade un cap, cresc sapte.
Si nu exista niciun Greuceanu.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

MM?

Eu votez, macar sa pot spune ca nah, cu mana mea mi-am facut-o. Si da, l-am votat si pe Iliescu, atunci cand a fost prezentat Vadim, ca spaima -spaimelor. Atunci ar fi trebuit sa stau acasa, ca oricum iesea Iliescu.

Johannis are sase case
Ponta are sapte case
Macovei nu are partid, dar are Facebook
Udrea-ei bine, ea trebuie sa se retraga un timp indelungat ca sa aiba sanse reale.

Asa ca ma uit ce zic altii:

Plesu il voteaza pe Johannis
Liiceanu, o voteaza pe Monica Macovei
Cartarescu tot cu Macovei
Prietena mea Cecilia-tot cu neamtzu.
Ceilalti prieteni- tot asa, "dreapta" oricum

Deci MM

Daca ma schimb, fac un Later edit.

Nu stiu cum s-a intamplat, dar eu niciodata nu am votat decat cu cel care a si castigat. Oare va fi la fel si de data aceasta?
Eram ieri intr-o intersectie: numai afise electorale, evident cu eroii natiunii, Ponta si Johannis, Ponta si Johannis. Ah, mai era si un William Branza, dar acela cred ca era personaj de Halloween.
Desigur, nu cred ca cineva voteaza pentru ca vede un afis si pac, ii vine ideea ca omu de pe afis e cel mai indreptatit sa fie presedinte la Cotroceni.
Treaba cu afisele este alta: cu cat mai multe are un candidat, cu atat iti dai seama ce sta in spatele lui si a campaniei, care sunt fortele care il propulseaza si implicit, sponsorizeaza. La prima vedere, Ponta pare a fi castigator la sponsorizari, in spatele lui ar sta, aliniate, carevasazica, cele mai mari interese. Urmat de Johanis, care pur si simplu nu face nimic, zici ca e de plus omul acesta, e pur si simplu suma unor sperante, idei si a unor intelegeri.

Udrea si Macovei ce s-au mai agitat in campania asta. Si singura care s-a agitat inteligent, Macovei.




marți, 28 octombrie 2014

De pe Facebook:)

Perle de la bacalaureat 2014:
1. O știu pe Nichita, nu știam că o cheamă și
Stănescu... Probabil între două cafteli mai scrie și
poezii.
2. Eminescu a fost poet doar cât a trăit. În
rest nu știu ce meserie avea.
3. Dacă Arghezi scria o poezie, Ion Barbu scria
alta diferită, ca să nu-i confunde lumea.
4. Poeții nici ei nu știau ce scriu, de aceea
suntem întrebați mereu ”Ce a vrut sa zică
autorul”
5. Poezia patriotică este cea în care ne
arătăm dragostea de țară și ura față de dușmani. De
aceea maneaua este poezie patriotică.
6. Ștefan Augustin Doi Nași a scris
”Mistrețul cu dinți de argint” în care la sfârșit
el moare dar porcu scapă.
7. Baltagul e un fel de topor cu care babele își
căutau soții.
8. Tudor Arghezi și-a luat numele de la râul
Argeș, deci este un poet acvatic. În schimb, Ion
Dunăreanu este poet Fluvial.
9. În Luceafărul poetul arată cât de proastă
e femeia care refuză un super gagiu nemuritor și rece
pentru un ospătar muritor și cald.
10. După titlu, poezia ”Zdreanță” pare să
fie despre o curvă, dar este despre un câine care punea
botul la ouă.
Așteptăm cu înfrigurare bacalaureatul din 2015

duminică, 26 octombrie 2014

Nostri si vostri cu un singur i, de la IDIOTI

O pedelista notorie, cu scandal epocal si acuzatii grave, chiar cu condamnare, trece navalnic in tabara PSD. Isi spala pacatele, redevine frecventabila, poporul o iarta, redevine "de-a noastra"...
De Monica Iacob Ridzi vorbesc si imi trece repede prin minte ca la fel ar fi cazul si cu Elena Udrea.

Poporul sare in apararea unor personaje dovedite ca fiind necinstite-precum Adrian Nastase, Voiculescu, Hrenbenciuc. In toate cele trei cazuri, se pune si problema copiilor, care nu ar trebui atacati, audiati, intrebati, adusi la judecata. Motivele sunt neclare, caci ei nu mai sunt de multa vreme copii, ci sunt copii doar in ochii parintilor care i-au invatat cum poate fi continuata opera inceputa de ei.

Avem dosare si intr-o parte si in alta, slava Domnului! Si la basisti si la pontisti. Sa le dam drumul, sa cerem imperativ asta, sa vedem exact ce le poate pielea, sa nu mai tinem cu tabere politice, ci cu noi insine.
Imposibil, nu-i asa? Avem nevoie de un tatuc, fie politic, fie religios.
Cine se mai poate lauda ca e spirit liber, cand libertatea se redefineste in fiecare deceniu?

miercuri, 15 octombrie 2014

am revenit, ca iar ma doare prostia

Prostia ma fascineaza, va zic.
Sa zicem din politica, dar nu despre politica e vorba (neaparat) ci de o logica a prostiei.

Sa zicem, caci nu am dovada 100% ca Basescu a fost (este, va fi, treaba lui), securist.
Acum Victor Ponta e in plin scandal, ca a fost (este si va fi, treaba lui), ofiter acoperit.

Si vin unii si spun, minimalizeaza treaba, spala creiere, ca daca Basescu a fost securist si a fost ales bine mersi presedinte vreme de zece ani, lui Ponta ar trebui sa i se ierte si sa fie lasat, ca nu e nicio branza, pe principiul toti au fost, nimanui nu-i pute gura a usturoi.

Pai Basescu a fost ales acum zece ani, oameni buni. Nu mai candideaza, pleaca definitiv de la Cotroceni. Ne-am mai desteptat si noi de atunci. Si ne-am desteptat tare-tare si acum cinci ani, ca a venit criza si am cascat mai bine ochii.

De ce nu au scos la iveala contracandidatii, la vremea duelului, celebrele personaje Adrian Nastase si Mircea Geoana aceste acuzatii zdrobitoare impotriva lui si sa faca un scandal monstru, cu servicii si agenti 007? Nu s-au gandit la treaba asta? Exista limite pe care si le-au impus? Erau cu totii si au zis sa se ierte intre ei?
Avantaj Basescu…asta a fost steaua lui, bulanu' lui, nah. Oricum o iei e TRECUT.

Acum nu e deloc treaba buna sa compari ce se intampla acum cu ce era acum zece ani. Vremurile s-au schimbat, mijloacele de informare s-au rafinat, iar un candidat la presedintie trebuie luat la rost, nene. La trei pazeste.
Ce logica e asta? Daca Base a fost securist, alegeti-l tot pe Ponta ca si el vine din zona aia. Pai nu ar trebui sa nu ne placa sa gandim asa? Sa ii lasam balta pe toti securistii, in vecii vecilor Amin?


Anyway, ma mai citeste cineva in afara de 2-3 securisti platiti sa citeasca bloguri pe cuvinte cheie gen #Basescu, #Ponta,  #securist, #ofiteracoperit?
Nu? Ei bine, asa credeam si eu.

miercuri, 10 septembrie 2014

10 septembrie 2014

Exotica tara devine Romania.
Tot mai exotica, sa nu zic bananiera, sa menajez niste inchipuiti cititori nationalisti.
Care oricum nu imi citesc blogul, daramite sa mai lase si comentarii.
Exotic decor, zic eu, aparuta ca ciuperca dupa ploaie,dupa doua luni de binemeritata absenta din tara.
Cea mai tare stire nu e despre blatul politic necosmetizat al ultimelor zile, ci despre universitatea unde te poti duce chiar si daca nu ai luat bac-ul. Este minunataaaa, in curand poti avea doctorat chiar si daca ai "decat " doua clase?
Bodaproste!

sâmbătă, 19 iulie 2014

Jos Basescul!!!

In continuare aud/vad pe pagina mea de FB, strigate de moarte, de genul Jos Basescu, jos dictatoruuuuu!!!
Nu mi-am concediat amicii pe motive politice, nu...
Cu atat mai ridicole sunt aceste strigate cu cat omul oricum mai are doar trei luni.

Asadar, Basescul pleaca. Final.
Si cu restul ce facem? Vom striga "Jos cu totii"? sau vom fi fericiti ca a plecat unul si am facut dreptate in tara?


marți, 15 iulie 2014

Consultări Traian Băsescu - Victor Ponta & Ioana Petrescu, Cotroceni, 14...

Bun, deci avem aceasta inregistrare devenita virala in doar cateva ore de la difuzarea ei, din care se vede cu ochiul liber ca Finantele nu au venit la discutii cu cifre si cu planuri concrete. Ca de fapt aceasta a fost o intalnire degeaba, s-au mai spus niste glumite, s-au mai bagat niste contre, s-au dat ochii peste cap. Cred ca si eu as fi putut sa sustin o astfel de discutie infertila, pe baza celor cateva lecturi din presa zilei. Important este sa intelegem ca acest film va fi vazut de toate ambasadele si ca toti cei interesati de Romania se vor intreba cine sunt de fapt partenerii lor?

Ca pedeapsa, propun sa isi faca temele si sa mai incerce inca o data.

In rest, numai de bine: fie ca scade Cas-ul, fie ca nu scade, impozitul pe proprietate (case si masini) tot va creste.

duminică, 13 iulie 2014

ELODIA SI CIOACA

Iata ca dupa ani si ani Cioaca a fost condamnat la 15 ani de inchisoare. A reusit sa amane sentinta, insa pana la urma data scadentei a venit.
Si eu stau si ma gandesc acum, ca daca Cioaca ar fi fost ucigasul meu, mi s-ar fi parut ca a scapat usor. Pe viata ar fi trebuit sa ia pentru omor cu premeditare. Munca silnica, zi de zi.

Femeia aceea gratiata de Basescu, in jurul careia s-a creat destul de multa valva, cu cinci copilasi acasa, fusese inchisa pentru sase ani ca furase lalele din parc. In timpul detentiei, unul dintre copilasi i-a murit, avea doar cateva luni cand a fost mama lui inchisa. Pe ea nu au lasat-o sa participe la inmormantare.

luni, 7 iulie 2014

Bercea Mondialu si Izaura

Becea Mondialu si Izaura apar la televizor sa ne spuna ca e coruptie. Noi ii ascultam ca si cum ar fi o instanta superioara. Spun ca au dat genti de bani, sute de mii de euro, ultima suma vehiculata este de un milion de euro.
Cine sunt ei? Tigani din clanuri. Si noi ne uitam cu gura cascata la ei si le dam dreptate, daaaa, spun toate pensionarele abonate la Anene, uite treaba e putreda in Romania. Deci am ajuns sa ne uitam in gura unor tigani, care ne fac acum programa Tv.

Putina lume mai judeca drept: de unde au tiganii atatia bani cash? Cum poate un tigan sa vin asa dea, de pe azi pe maine, 600 de mii de euro, un  milion? De unde au avut bani sa ridice sapte-opt palate cu zeci de turle? De ce nu sunt luati serios la intrebari toti cei implicati de provenienta banilor? 
Cersetorie, hotie, trafic de persoane, nu ar trebui luata urma banilor tiganesti? Nu uitati, atunci cand dati bani la cersetori, atunci cand platiti unui tiganus parcarea- taxa de protectie pentru o ora-doua sa va lasati masina in centru in locuri unde parcarea nu se plateste, exact asta finantati. Nu va mai amagiti ca dati o felie de paine unor oameni infometati si nefericiti.

Sigur, Mircea Basescu este de o prostie rara. Mi-l si inchipui cum se uita dimineata in oglinda inchipuindu-si cum e el mai smecher decat frate-su. Ei bine, acele dimineti s-au dus.

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Chintesenţa jegului din societatea românească

Ultimul viral: o profesoara de scoala bucutesteana ii cearta si ii face de ocara pe parintii copiilor pentru ca au indraznit sa se prezinte la ea cu cadouri modeste. Eu cred ca in urma acestui scandal nu i se va intampla nimic profesoarei. Poate doar cel care a filmat toata scena cu telefonul mobil va fi dat in judecata de profesoara revoltata ca acest clip fost dat pe internet fara ca ea sa fie de acord. Ca sa va fie invatatura de minte:

marți, 17 decembrie 2013

PROPRIETATE, un cuvant care nu prea exista...

In ultima vreme sunt de-a dreptul obsedata de cuvantul acesta si sa va spun si de ce si de unde am pornit.
Muncesti si esti platit cu x lei Vine statul si ia CAS, somaj, altele… Anual, tu ai de dat din nou un impozit pe venitul global, nu? Cand cumperi ceva, lasi din nou statului 24%-TVA-acesta este un plocon. Deci pana sa ajunga un obiect in proprietatea ta, statul iti injumatateste, apoi iti mai ia un sfert plus niste maruntis.
Strangi bani. Cumperi casa, cumperi masina. Banii cei de la inceput au fost deja impartiti la stat(Cas, somaj scl, TVA, IVG)
Te bucuri ca ai si tu masina. Te bucuri ca ai si tu casa.
Anual, iata ca iar trebuie sa dai: impozit pe casa, impozit pe masina. Intr-o viata de om, daca le detii, le mai platesti inca o data. Sunt ale tale, dar nu sunt. Daca platesti impozit statului pe ele, nu sunt de fapt ale tale. Ca daca nu platesti impozit cinci ani sa zicem, statul are dreptul sa ti le ia si sa le vanda, ca din vanzarea lor sa ia banii pe tu ii datorezi pentru proprietatea ta.
Daca statul are dreptul sa iti ia casa si masina, acelea de fapt nu sunt ale tale.
La fel, daca ai o casa si o inchiriezi, din banii de chirie va trebui sa dai statului 17, 5%. Deci tot nu esti proprietar.
Si ultima masura: daca ai masina, poti primi amenda pana la 5000 lei daca iei autostopisti. Practic, desi e masina ta- cumparata si impozitata deja de x ori, tu nu ai voie sa iei un student amarat si sa il duci de la Alba la Cluj. Nu ai voie sa iei blatisti in masina ta proprietate personala. Nu iti da voie statul, care practic nu a platit niciodata nimic pentru masina ta, dar iti tot cere si-ti tot ia si acum uite ce obligatii mai nascoceste.
Voi intelegeti termenul proprietate mai bine decat mine?
Ah sa nu uit, daca va cumparati cavou in cimitir si dupa ce muriti nu mai plateste nimeni impozit pe el, statul va scoate de acolo.

miercuri, 4 decembrie 2013

I LOVE YOU,FACEBOOK

Iata ce am gasit astazi!.Poate ca e banc, poate ca nu...
Poate mai degraba nu.
In fine, se presupune ca este o circulara trimisa de angajatii straini catre angajatii romani(din cadrul aceleiasi multinationale din Romania):

CIRCULARA data de o companie straina din Romania angajatilor lor romani

Ce se intampla cand si staff-ul de natie straina din firma invata cateva
> cuvinte romanesti!
> Apare Circulara ! .. prin e-mail:
> Acesta este un e-mail intern (pentru angajatii romani) de la o
> reprezentanta din Romania a unei mari corporatii (faza e adevarata!)

> To: All Romanian Speaking Staff

> Subject: Improper Language Usage It has been brought to our attention by
> several officials visiting our office in Romania that offensive language is
> commonly used by our Romanian speaking staff.

> Such behavior, in addition to violating our policy, is highly
> unprofessional and offensive to both visitors and staff. All personnel
> will immediately adhere to the following rules:

> 1. Words like futui, în pula mea, pula and other such expressions will not
> be tolerated or used for emphasis or dramatic effect, no matter how heated
> a discussion may become.
>
>
> 2. You will not say si-a bagat pula when someone makes a mistake, or s-a
> cacat pe el if you see someone being reprehended, or baga-mi-as, when a
> major mistake has been made. All forms and derivations of the verb a se
> caca and a se fute are utterly inappropriate
> and unacceptable in our environment.
>
>
> 3. No project manager, section head or administrator under any
> circumstances will be referred to as pula de om, cacanaru' or boul.
>
>
> 4. Lack of determination will not be referred to as pulalau nor will
> persons who lack initiative be referred to as muiangiu.
>
>
> 5. Unusual or creative ideas offered by management are not to be referred
> to as porcarii.
>
>
> 6. Do not say futu-ti mata if somebody is persistent; do not add pula mea,
> if a colleague is going through a difficult situation. Furthermore, you
> must not say am pus-o (refer to item 2) or o sa ne-o traga when a matter
> becomes excessively complicated.
>
>
>
> 7. When asking someone to leave you alone, you must not say du-te-n pula
> mea or should you ever substitute "May I help you?" with, ce pula mea
> vrei?.
>
>
> 8. Under no circumstances should you ever call your elderly industrial
> partners bosorogi împutiti.
>
>
> 9. Do not say ia mai mereti-n pula cu cacatu' asta when a relevant project
> is presented to you, nor should you ever answer futu-te-n cur when your
> assistance is required.
>
>
> 10. You should never call partner representatives as boul dracului or
> tâmpitu' ala.
>
>
> 11. The sexual behavior of our staff is not to be discussed in terms such
> as pizdulica buna, futaciosu' or homalau' lu' peste.
>
>
> 12. Last but not least, after reading this note, please do not say ma
> sterg la cur cu textul asta. Just keep it clean and dispose of it properly


duminică, 1 decembrie 2013

Ce inseamna 1 decembrie? CE?

Dupa Primul Razboi Mondial, in 1918, romanii s-au unit treptat (nu toti odata). Iar Unirea a fost recunoscuta pe 24 decembrie 1918, cand regele Ferdinand a semnat decretul regal de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.
1 decembrie a fost propunerea lui Ion Iliescu… deci asta se serbeaza acum, ca eu nu serbez...

marți, 26 noiembrie 2013

Au venit si chinezii, suntem salvati, ce binee!

S-a creat iarasi o isterile teribila, tot in dulcele stil clasic. UE sunt cei rai, care ne iau resursele, ne fura bogatiile, ne jecmanesc, urca pretul alimentelor si carburantilor. Ne fura tara pe care noi nu vrem sa o vindem carevasazaica.
Si chinezii, care vin sa ne dea, sa ne salveze, maica... Cei buni-chinezii. A inceput ca gluma sinistra dar nu e decat varfuletul unui aisberg distrgator. Numai chinezii nu mai venisera in Romania...Sa astepti sa ti se dea, sa astepti sa vina unii sa te tina in palme, fara sa iti pui intrebarea oare ce interes ar avea sa vina unii si sa iti dea daruri? Acum , daca nu vrei sa iti vinzi tara, ai posibilitatea sa o dai gratis.
Macar cu UE lucrurile erau cat de cat transparente.
Vai de steaua noastra...

miercuri, 6 noiembrie 2013

MIORITICE si fara suparare:)

Un ardelean si un oltean(din Caracal) sunt implicati intr-un accident. Amandoi aveau viteza foarte mare. 
Masinile au fost facut praf, bucati din ele proiectate pe cateva sute de metri iar cei doi ies teferi, fara nicio zgarietura. Se uita unul la altul, dupa care ardeleanu’ zice :
- Uite-te la masinile noastre, io cred ca Dumnezeu a vrut sa ne intalnim si sa deschidem o afacere impreuna.
- Daaaa... si io cred ca soarta a fost de vina.
La care ardeleanu’ zice :
- Hai ca aveam o sticla de vin in portbagaj, sa o caut si sa sarbatorim. Gaseste sticla si ii da, prima data olteanului sa bea ca asa e frumos. Bea olteanu aproape o juma’ din sticla, si apoi i-o da ardeleanului, la care ardeleanu’ zice :
- No... eu nu beu... eu astept Politia !!! ...