ANI(Agentia Nationala de Integritate) a suparat pe multi. Chiar si pe obraznicul de Mazare Invincibilu l-au calcat in pepeni, de multe ori l-am vazut spumegand abitir la televizor, transpirat de nervi. Inteleg ca Ani luase la puricat averile a sapte judecatori de la Curtea Constitutionala(din noua), il cerceta pe Corneliu Vadim Tudor si mai avea si peste o suta de dosare ale parlamentarilor romani. In plus, sa nu uitam dosarul marelui doctor Bradisteanu, care nu poate justifica o suma de peste patru milioane de euro, castigata in perioada cand avea un salariu amarat. Pentru cine nu stie, Bradisteanu a fost acuzat ca a masluit licitatii cu aparatura medicala. Adica a cumparat vechituri de aparate medicale la preturi uriase, iar banii i-a virat in conturile lui si a gascutei cu care lucra. Vi se pare cunoscut? Tipic romanesc, asa se fac averile la noi, acestia sunt marii oameni de afaceri. Te mai intrebi de ce sistemul medical e in colaps? Nu mai pune intrebari retorice decat daca vrei sa iei la misto ppe careva.
Prin urmare, Ani incepuse sa deranjeze pe multi. Intai a fost asaa, ca un fel de durere la un calcai, apoi durerea a inceput sa urce, surd, catre genunchi, iar acum ameninta sa treaca mai departe. Prin urmare, au trebuit luate masuri drastice. Logic, cei sapte judecatori de la Curtea Constitutionala au votat Ani ca fiind neconstitutionala si gata, au terminat-o, i-au limitat atributiile si au scapat si ei de belele. Pot dormi linistiti, Ani nu le mai poate face nimic, nu ii mai poate intreba nimeni de averi. Nu mai e mult, o sa vedeti si Voicu va iesi si el din arest. Doar a spus ca e nevionovat si ca singurul care ii vrea raul este numai Traian Basescu.
Cum spuneam, oamenii acestia care fac parte din sistem vor cadea mereu in picioare. Pentyru ca ei sunt de fapt sistemul.
In alta ordine de idei, un actor din Eu cand fluier, fluier, a fost inchis (tot ieri!)pentru ca facea parte dintr-o gasca ce spargea apartamente. Am inteles ca a fost gasit vinovat pentru ca a furat un telefon mobil si nu mai stiu ce mizilicuri, fdeci furt calificat. Sigur, e vinovat, deci trebuie sa plateasca. Risca 15 ani de inchisoare!
Se afișează postările cu eticheta catalin voicu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta catalin voicu. Afișați toate postările
joi, 15 aprilie 2010
marți, 13 aprilie 2010
Uraaa! Am intrat din nou in normalitate!
Inalta Curte i-a eliberat luni seara pe Casuneanu, Costiniu si Locic. Cei trei sustin ca sunt nevinovati ca trei ghiocei:)
Sigur, acesta este primul pas catre normailtate.
Cine credea ca justitia isi va face treaba, ca a inceput sa se mai schimbe cate ceva in tara aceasta, ca cei trei crai de la rasarit vor ramane 29 de zile in arest, se insela amarnic. Oare crede cineva cu adevarat ca cei trei vor fi pedepsiti ca niste hoti ordinari care fura paine si mezeluri din Alimentara ca sa nu le moara copilasii de foame? Spaga, influenta, amenintarile au functionat subteran mai abitir ca niciodata, iar dovada incontestabila este chiar eliberarea neasteptata(haha, ce gluma buna) a celor trei. In libertate, avocatii ii vor sfatui, se vor stabili strategii viabile. Cu alte cuvinte, au scapat!
Asadar, suntem din nou in normalitate.
Cine are probleme mari de tot, sa tina minte: apelati la Voicu! Poate sa rezove tot, dar probabil ca acum, cu atata reclama, tariful lui a crescut.

miercuri, 31 martie 2010
un arest care nu dovedeste nimic
Faptul ca Voicu e in arest, e prezentat de presa pro-pd ca fiind o mare victorie. Ai arestat un cap al interlopilor, gata, te falesti si te plimbi tantos nevoie mare prin targ, cu un zambet pana la urechi, ca si cum gata, ti-ai facut treaba!
Voicu este parte dintr-un sistem, sistem ticalosit(n-am gasit alta rima) in care suntem cu totii angrenati. Si tu, daca esti om cinstit, stai cuminte pe scaunul tau si savurezi dimineata de dimineata cate o cafea aromata in timp ce citesti presa online. Esti la nivelul de jos al sistemului, intaresti baza de fraieri- dai spagi ca sa rezolvi o stampila, esti la curent cu toate mizeriile, dar nu faci nimic, pentru ca ai rate, familie, obligatii, crezi, pe buna dreptate, ca nimic nu se poate schimba oricata galagie ai face. Aici, in baza de jos suntem cei mai multi. Nu putem fi cu totii baieti destepti, nu putem face afaceri cu statul, nu putem avea cu totii averi de zeci si sute de milioane de euro.
In acest timp, sunt sigura, Voicu a fost deja inlocuit in sistem. A venit un Petrica sau un Costel, tot baiat bun. Viata merge mai departe. Trebuia un sacrifiuciu, nu? Lupta cu coruptia trebuie sa aiba macar temporar cate o victima, nu?

marți, 23 martie 2010
care voicu?
peste un an, totul va fi la fel.
voicu nu e voicu, ci e parte a unui sistem
iar sistemul ticalosit nu moare
cati mici "voicu" nu cunoasteti, poate chiar in blocul vostru sau pe strada voastra?
voicu nu e voicu, ci e parte a unui sistem
iar sistemul ticalosit nu moare
cati mici "voicu" nu cunoasteti, poate chiar in blocul vostru sau pe strada voastra?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)