luni, 4 octombrie 2010

facebook

Eu nu il cunosc pe domnul Docolin Partenie si nici domnul Docolin Partenie nu ma cunoaste pe mine.
Totusi, domnul Docolin Partenie vrea sa fim prieteni pe facebook si sa ne scriem amabilitati. Pana acum am dat delete la vreo cinci sute de distinsi domni Docolin Partenie, toti veniti pe via facebook-ului.
Intru pe facebook arareori, cand vreau sa postez un titlu de pe blog. Nu stau mult, nu sunt fana declarata, nici nedeclarata, nu simt ca mi-a intrat microbul lui in sange, pur si simplu ii folosesc aplicatiile cand am nevoie.. Cu ajutorul lui am regasit cativa prieteni dragi, vechi colegi de liceu si facultate, despre care nu mai stiam nimic de ani de zile. Deci principiul pe care a fost creat facebook chiar functioneaza.

Dar nu reusesc sa ii inteleg pe cei care stau toata ziua lipiti de calculator. De cele mai multe ori, de la serviciu dau mesaje despre cum sunt exact in acest moment intr-o sedinta importanta. Care posteaza o cugetare sau un cantecel ora de ora, de frica sa nu isi piarda fanii.

Daca nu iti mananca viata reala,  facebook-ul este totusi un lucru bun.
Viata reala e frumoasa si ea chiar exista dupa ce inchizi facebook-ul.

4 comentarii:

Andreea spunea...

frumos post si intr-adevar adevarat! Pupici

Richard spunea...

Facebook is a waiste of time.

Alexandra G. spunea...

si eu ti-am dat add si nu l-ai acceptat :( acum am aflat de ce :)
ai dreptate in privinta facebook-ului dar cand prinzi mocrobul nu mai scapi :p

adela sirghie spunea...

Scuze, Alexandra, in cazul tau cred ca a fost vorba de o greseala. Imi pare rau. La fete dau add, dupa ce verific profilul, pentru ca sunt multe fete care ma urmaresc si pe blog. Ce am scris se adreseaza de fapt baietilor care vor sa puna cat mai multe poze in insectar. Cred ca stii si tu povestea.
TE ROG MAI TRIMITE-MI O SOLICITARE, CU SIGURANTA DAU ADD!